„Ce faci cu toată cunoașterea? Cum devine ea practică și cum te ajută în contexte variate de viață?”, se întreabă expertul de la Institutul de Științe ale Educației.*n.r. am readus în actualitate un interviu din iulie, pentru importanța declarațiilor

 

"Tentația noastră era să-i criticăm pe profesori. Dar... trebuia să ne uităm în oglindă și să ne întrebăm: noi ce putem face să îmbunătățim situația?”

Ciprian Fartușnic, cercetător științitic principal I, Laboratorul de Politici Educaționale, Institutul de Științe ale Educației, crede în CRED: proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți CRED  este un proiect de anvergură lansat în 2017 și coordonat de Ministerul Educației și Cercetării. Vizează învățământul preuniversitar și beneficiază de o finanțare europeană prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, având un buget de aproximativ 42 de milioane de euro.

Reporter: De la ce a pornit acest proiect?

Ciprian Fartușnic: Când spui programe școlare, primul cuvânt care îți vine în minte, sau care apare ca un lait-motiv este... stufos. Programe stufoase. Noi, ca Institut, ne ocupăm din 2010 de coordonarea procesului de elaborare a programelor școlare; și am încercat să vedem ce înseamnă asta și să le facem mai puțin stufoase. Dar, pe de altă parte, ne-am dat seama că, oricât de bună ai face o programă școlară, până la urmă ea este citită tot de un autor de manual școlar; practic, el face o lectură personalizată, face o selecție și construiește un document pe care teoretic ar trebui să-l pună la dispoziția elevilor. Dar, de obicei, acesta devine un instrument de predare a profesorului.

Din start, profesorul preia, se pliază la modul în care a citit programa școlară un autor care nu avea nici o legătură, nu știa ce se întâmplă cu copiii din sala de clasă. Asta, în loc ca profesorul să lucreze cu programa școlară și să-și adapteze strategiile proprii la specificul copiilor.

Reporter: Oare acesta nu este chiar modul tradițional de predare?

Ciprian Fartușnic: Ba da. Dar asta vine și dintr-o neîncredere a profesorului în capacitățile proprii. Și dintr-o formare inițială insuficientă. Pentru că, în acest model tradițional, s-a tot spus că există un corp de cunoaștere sau cunoștințe pe care eu îl dețin în amănunt și pe care tu să îl preiei, eventual, la cele mai mici nuanțe.

Și, ulterior, să o spui și tu altora ca pe o poezie frumoasă. Un model total opus față de cel pe care ne străduim să-l promovăm din 2012, când am început planurile-cadru și noile programe care reprezintă un model bazat pe competențe. Și care nu renunță la cunoaștere sau cunoștințe, care sunt baza de operare – fără cunoaștere nu poți construi nimic – dar în noul model pui problema: bun, și ce faci cu toată cunoașterea asta? Cum devine ea practică și cum te ajută în contexte variate de viață, sociale și personale?

Reporter: Deci vechiul sistem este unul de transfer al cunoașterii prin memorizări succesive...

Ciprian Fartușnic: Da. Și, așa, se ratează scopul pentru care ne aflăm într-o sală de clasă, scopul învățării. Care este nu să te închini la un corp de cunoaștere și la o disciplină anume, ci să folosești disciplina respectivă ca un mijloc prin care un copil să își dezvolte niște competențe. Nu întâmplător în Legea Educației din 2011 am pus acele opt competențe recomandate la nivel european ca fiind finalitățile învățământului preuniversitar.

Detalii despre CRED și interviul integral pe DGcademy.com: Cred? Știu

un articol de jurnalistul Mircea Caster@DGcademy.com