DGcademy"Îi facem mari pe Oana și Elisei"
Cei doi copii, Elisei (10 ani) și Oana (12), învăță foarte bine, în ciuda lipsei resurselor. Ei sunt crescuți de bunica, te miri cu ce. Povestea lor este și a altor copii. Un apel la solidaritate, lansat de Asociația Relity Check, dar nu doar atât.
Au trecut aproape cinci ani de când l-am întâlnit pe Elisei. Era în timpul unei vizite de documentare despre programul "Fiecare copil în grădiniță”, vizită organizată de prietenii de la OvidiuRo. După ce am fost la grădinița din Budila, o comună la 20 de km de Brașov, am mai rămas puțin prin clădire.
Afară aștepta un om mic și înțelept. Aștepta să vină bunica. Am schimbat câteva cuvinte. Apoi ne-am întâlnit prin sat, cu bunica.
Așa am aflat povestea lor. Elisei și sora lui Oana trăiau doar cu bunica, amândoi fiind copii cu potențial, dar foarte săraci, trăind doar din alocații și din ce muncea bunica prin sat, cu ziua. - povestește unul dintre fondatorii Reality Check și donator constant la Fondul pentru Elisei și Oana.
Află povestea lor pe DGcademy.ro
Mai multe informații despre program
Platforma DGcademy.com monitorizează și oferă posibilitatea înscrierii de anunțuri, gratuit, pentru cei care doresc susținere (EDUFUNDS, "Ai un proiect? Înscrie-l în lista solicitanților de finanțare - https://www.dgcademy.com/edufunds-solicitant-finantare.htm"). |
Background
Donații
Asociatia Reality Check, Cod fiscal: 37978051, Banca: INGB Centrala, IBAN Lei: RO66 INGB 0000 9999 0711 1278, IBAN Euro: RO89 INGB 0000 9999 0715 3350, SWIFT: INGBROBU, BIC: INGB
Anunțul pe site-ul organizației
Comentarii