A doua ediție a concursului Digitaliada în mediul rural

Școlile din mediul rural pot câștiga un laborator digital și materiale digitale pentru a susține predarea disciplinelor matematică și TIC, în cadrul celei de-a doua ediții a concursului Digitaliada în mediul rural.
20 de școli de la sate pot câștiga un laborator digital, sesiuni de formare pentru profesori și un pachet complet de aplicații, jocuri, materiale digitale, planuri de lecții, pentru a susține învățarea matematicii și TIC-ului cu ajutorul tehnologiilor digitale.
Școlile interesate se pot înscrie în concurs până la data de 2 iunie 2017. Condițiile detaliate de ȋnscriere și metodologia de completare a aplicației sunt disponibile pe www.digitaliada.ro/scolile-digitaliada.
Digitaliada este un program de educație digitală, derulat de Fundația Orange, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor din mediul rural.
Mai exact este încurajată învățarea prin metode digitale interactive a matematicii și TIC-ului pentru elevii claselor V-VIII.
Școlile participante la proiect vor fi dotate cu un laborator digital și vor beneficia de echipamente, aplicații și jocuri digitale gratuite. Profesorii vor primi training, planuri de lecție și suport tehnic.
Background
Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate.
Fundația Orange dezvoltă proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz și de educație digitală pentru copii din zone defavorizate, în scopul integrării lor sociale.
Platforma online Digitaliada
La nivel național, Fundația Orange susține educația digitală prin dezvoltarea platformei online Digitaliada și prin concursul de materiale digitale. Platforma Digitaliada este un hub online de conținut educațional, ce poate fi accesat și folosit de oricine este interesat – elevi sau profesori din toată țara.
Concursul de materiale digitale încurajează crearea de conținut original și open source, ce poate fi utilizat în procesul de învățare.
Competiția are loc anual și se adresează în principal cadrelor didactice din orice școală din România, dar și tuturor persoanelor de peste 18 ani interesate să creeze și să distribuie publicului larg materiale didactice în format digital, ce pot fi folosite în predarea oricărei discipline școlare de la clasele V-VIII.
Cele mai originale materiale digitale sunt premiate cu echipamente electronice și IT.
Proiectul - pilot Digitaliada
Ediția a doua a Digitaliadei are loc în urma succesului înregistrat de proiectul-pilot, care se derulează pe parcursul anului școlar 2016-2017, pentru ciclul gimnazial ȋn 10 școli din mediul rural.
Cele 10 școli au fost dotate cu echipamente IT pe care rulează materiale digitale educative de tipul "ȋnvățare prin joc" menite să susțină materia de matematică și cea de TIC, pentru clasele V – VIII.
Alegerea celor 10 școli participante la pilot s-a făcut printr-o competiție care a fost deschisă tuturor unităților școlare cu ciclu gimnazial din mediul rural.
de john 27 Iul 2018 13:22