Cum s-a derulat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale
Doar 6,7% dintre candidați nu s-au prezentat la examen și un singur elev a avut temperatura peste maximul admis, anunță Ministerul educației și cercetății.
Prima probă scrisă a Evaluării Naționale - etapa 2020 s-a desfășurat luni în condiții speciale, din cauza pandemiei de COVID-19.
La proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 161.038 de candidați, iar 11.490 (6.7%) de candidați nu s-au prezentat la examen. Dintre aceștia, 166 de candidați se află în izolare, iar alți 18 sunt spitalizați/carantinați.
Un singur candidat a avut temperatura peste maximul admis. El va susține examenul în etapa specială (29 iunie - 4 iulie), precizează MEC.
Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15:00.
Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă - Limba și literatura maternă - va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00).
În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.
Comentarii