Germania sprijină cadrele didactice din învățământul în limba germană din România
Germania, prin intermediul Ambasadei la București, sprijină și în acest an proiectul „Susținerea cadrelor didactice din învățământul în limbă germană din România" cu o sumă totală de 1.133.000 de euro.
Această finanțare este destinată promovării limbii germane la nivel de limbă maternă în școlile și în instituțiile de învățământ de stat din România și reducerii deficitului de cadre didactice calificate. Prin perfecționarea periodică a profesorilor vorbitori de limba germană și prin elaborarea de manuale moderne în limba germană, proiectul își propune să le faciliteze elevilor din România învățarea în continuare a limbii germane la nivel nativ. Mai mult, tinerii vorbitori de limbă germană vor fi motivați să urmeze o carieră didactică.
Ambasadorul Germaniei, Dr. Peer Gebauer, și directorul general al Fundației Saxonia, Klaus-Harald Sifft, au semnat vineri, la Ambasada Germaniei la București, acordul de finanțare pentru suma de 1.133.000 de euro.
Proiectul este implementat la nivelul întregii țări de Fundația Saxonia din Râșnov.
În jur de 950 de profesori și educatori beneficiază astfel de indemnizații, pentru a putea asigura un învățământ de înaltă calitate în limba germană. De asemenea, proiectul sprijină echipe de autori care redactează sau actualizează manuale moderne pentru învățământul în limba germană maternă din România.
Ambasadorul Dr. Peer Gebauer a salutat faptul că a fost posibilă ”creșterea finanțării față de anul trecut la suma de 1.133.000 de euro”.
”În multe privințe, acesta este un important proiect etalon pentru promovarea limbii germane, pentru minoritatea germană și pentru înțelegerea reciprocă. În jur de 22.500 de copii și elevi beneficiază astfel de învățământul în limba germană ca limbă maternă. Prin acest proiect, contribuim pentru a ne asigura că extraordinarii profesori vorbitori de limba germană oferă în continuare un învățământ excelent în limba germană în multe școli și grădinițe din România. Prin măsuri de formare profesională și manuale moderne, proiectul contribuie în mod decisiv la o educație în limba germană de înaltă calitate pedagogică”, a precizat ambasadorul german.
Directorul general al Fundației Saxonia, Klaus-Harald Sifft a precizat că această finanțare are ”o însemnătate deosebită pentru păstrarea învățământului în limba germană în România” și le arată profesorilor că predarea în limba germană este ”apreciată și că munca suplimentară corespunzătoare este recunoscută”.
”Școlile de stat cu predare în limba germană ca limbă maternă sunt vitale pentru minoritatea noastră și sunt foarte solicitate, inclusiv în rândul populației vorbitoare de limbă română. În fond, acești elevi sunt beneficiarii proiectului de susținere a profesorilor vorbitori de limba germană, care reprezintă astfel o investiție în generația următoare. Suntem foarte recunoscători pentru continuarea acestui proiect!", a mai spus el.
Proiectul „Susținerea cadrelor didactice din învățământul în limba germană din România" este sprijinit prin intermediul Ambasadei Germaniei încă din anul 2015.
Comentarii