Ministerul Educației anunță că va face denunț penal în cazul anunțurilor false de reîncepere a anului școlar, distribuite pe rețelele de socializare.

Organele abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate pentru distribuirea unor înscrisuri false”, anunță Ministerul, într-un comunicat oficial, citat de Edupedu.ro.

Instituția precizează că "structura anului școlar 2019-2020 nu a fost modificată”.

Reacția oficială a Ministerului vine după ce pe rețelele de socializare a apărut un ordin fals privind reluarea în școli a cursurilor suspendate din cauza pandemiei COVID 19.

Documentul – catalogat oficial drept un fals de către Ministerul Educației – simula inclusiv semnătura ministrului și antetele guvernului și al ministerului. Amintim că este pentru a doua oară în aceeași săptămână când structuri false ale anului școlar sunt distribuite pe rețelele de socializare.

Structura oficială a anului școlar 2019-2020/ Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020

Vacanța de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020

Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020

Vacanța de vară: Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Ordinul încă aflat în vigoare prevede următoarele excepții la structura anului școlar 2019-2020:

- pentru clasele a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 29 mai 2020

- pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 34 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 5 iunie 2020

- pentru clasele liceale – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri