Premierul Ludovic Orban le-a solicitat luni miniștrilor sănătății și educației să definitiveze ordinul privind reluarea școlilor, astfel încât acesta să fie publicat marți.

"Domnul ministru Tătaru și cu doamna ministru Anisie, solicitarea mea este ca în cursul zilei de astăzi să ajungeți la o formă aproape definitivă a ordinului comun privind reluarea școlii, începerea anului școlar și cel târziu mâine dimineață să avem o ședință împreună cu doamna vicepremier Turcan, astfel încât să putem publica ordinul mâine”, a declarat premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern.

”Dacă aveți anumite diferențe de abordare pe anumite teme, împreună cu doamna vicepremier și cu dumneavoastră, vom lua decizia astfel încât marți să fie publicată, astfel încât să existe o predictibilitate, să putem pune în mișcare întreg mecanismul de pregătire a școlilor în bune condiții", a mai spus Orban.