Guvernul a aprobat un OUG pentru achiziția de echipamente și materiale sanitare pentru școli. În cazul în care într-o școală vor fi suspendate cursurile din cauza COVID-19, un părinte va primi 75% din salariu pentru a sta acasă cu copilul.

Guvernul a aprobat luni o ordonanță de urgență pentru alocarea din fonduri externe nerambursabile a 175 de milioane de euro pentru achiziția de echipamente și materiale sanitare în vederea începerii noului an școlar.

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a precizat, după ședința de Guvern, că 100 de milioane de euro se vor folosi pentru achiziția de tablete și dispozitive electronice pentru învățământ online pentru aproximativ 500.000 de elevi. Alte 50 de milioane de euro vor fi fonduri pentru acoperirea cheltuielilor legate de achiziția materialelor de protecție sanitară și medicală - măști și dezinfectanți în școli. 25 de milioane de euro vor alocate pentru achiziția de containere sanitare mobile care vor beneficia, în același timp, de o finanțare de 5.000 de euro/container pentru racordul la infrastructura de apă și canalizare. 

Pentru aceste fonduri pot aplica autoritățile locale, inspectoratele școlare județene și unitățile școlare, individual sau în parteneriat.

”Autoritățile locale care au achiziționat tablete pentru elevi, dispozitive electronice pentru învățământul online, măști, materiale de protecție sanitară, care au efectuat deja aceste achiziții începând cu data de 1 august, sunt eligibile pentru decontarea acestor cheltuieli și pot depune cererea pentru finanțarea lor de către Ministerul Fondurilor Europene începând din luna octombrie. Este o ordonanță extrem de importantă pentru asigurarea în condiții cât mai bune a începerii noului an școlar", a precizat Ionel Dancă.

În ce condiții se vor suspenda cursurile

Premierul Orban a explicat luni seara la Digi 24 că toții copiii și profesorii vor trebui să poarte mască. 

El a spus că acolo unde nu există o răspândire semnificativă în comunitate pot începe cursurile cu elevii în școală. Acolo unde există un nivel de răspândire între unu și trei la mie se va lua decizia ca jumătate să fie în clasă, jumătate online, urmând să facă cu rândul. Un al treilea scenariu este pentru zonele unde este un nivel ridicat de risc, unde școala va începe online. 

Ludovic Orban a precizat 6,3% dintre cazurile de COVID-19 apar la copiii de vârstă școlară, fără să fie școală, astfel că se estimează o creștere a numărului de infectări: ”Riscurile sunt foarte mici. Majoritatea tinerilor nu dezvoltă forme grave, foarte mulți dintre ei nici nu au simptome sau nu le simt, mulți se vindecă fără să știe că sunt infectați”.

Cursurile se vor suspenda într-o școală, în cazul când vor exista 3-5 copii infectați cu Sars-CoV-2: "Dacă apare un caz într-o clasă, automat 14 zile se suspendă cursurile în clasa respectivă, se face anchetă epidemiologică ... Dacă apar mai multe cazuri, poate 3-5 cazuri într-o școală, se pot suspenda cursurile în școala respectivă, pe o perioadă de 14 zile”.

În cazul în care într-o școală vor fi suspendate cursurile din cauza COVID-19, un părinte va primi 75% din salariu, să stea acasă cu copilul, a spus Orban, adăugând că Guvernul pregătește un act normativ în acest sens.