Anexa la Hotărârea nr. 6 din 06.03.2020

Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confrimării unui caz/mai multr cazuri de COVID-19

A. În cazul apariției unui caz/mai multor cazuri de COVID-19 într-o unitate de învățământ, situația va fi prezentată de DSPJ împreună cu directorul unității de învățământ, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. 

Decizia de suspendare a cursurilor școlare se va lua la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Direcției de Sănătate Publică județeană și respectiv a miniciupiului București cu informarea prealabilă a CNSCBT și Inspectoratului Școlar Județean, cu respectarea următoarelor scenarii generale:1. La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire COVID-19 într-o clasă din utnitatea de învățământ, se suspendă cursurile școlare ale clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile. În situația în care într-o sală de clasă își desfășoară cursurile școlare 2 clase (dimineața, respectiv după-amiaza), se vor suspenda cursurile pentru ambele clase.

2. la apariția a 3 cazuri confirmare de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiași unități de învățământ, se suspendă cursurile școlare ale unității de învățământ, pe o perioadă de 14 zile de la data de debut a ultimului caz.

3. În cazul apariției de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice, acestea au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ, care va informa DSPJ despre eveniment. DSPJ va efectua ancheta epidemiologică și va analiza situația în unitatea de învățământ împreună cu directorul unității, astfel:

 

  • Scenariul 1: În cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă (ex. învățător/profesor care a avut o singură oră) și nu a venit în contact cu alte cadre didactice din școală se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă.
  • Scenariul 2: În cazul în care cadrul didactic a predat nmai la o singură (ex. învățător/profesor care a avut o singură oră) și a venit în contact cu alte cadre didactice din școală (cadrele didacgice dintr-unul dintre schimburi - în școlile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă și vor fi izolate la domiciliu cadrele cu care acesta a venit în contact.
  • Scenariul 3: În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase și nu a venit în contact cu alte cadre didactice din școală (ex. profesor de sport) sau numărul cadrelor didactice a fost mic (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi - în școlile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile la clasa cu care acesta a venit în contact și, în funcție de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.
  • Scenariul 4: În cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase și a venit în contact cu alte cadre didactice din școală (cadrele didactice din toate schimburile - în școlile cu mai multe schimburi de predare) se vor suspenda cursurile întregii unități de învățământ.   

La adoptarea hotărârii privind suspendarea cursurilor, vor fi avute în vedere și toate celelalte elemente de ordin social și economic, dar în principal impactul emoțional-afectiv pe care îl produce în comunitate confirmarea unor cazuri în rândul copiilor.

B. Personalul care efectuează curățenia în școală și cel care este responsabil de paza școlii, în condițiile în care nu a intrat în contact cu persoana confirmată cu COVID 19, își vor desfășura activitatea în continuare. 

C. Pe perioada de suspendare a clasei/unității de învățământ, directorul instituției de învățământ va dispune realizarea următoarelor activități obligatorii:

a) curățenia și aerisirea claselor

b) dezinfecția curentă și terminală a spațiilor unității de învățământ (clase, holuri, toalete) în colaborare cu DSP județeană/ a municipiului București.

c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toți contacții direcți ai cazurilor confirmate vor fi izolați la domiciliu.  

D. (1) Redeschiderea cursurilor școlare pentru clasa/unitatea de învățământ unde au fost suspendate temporar cursurile se decide de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la propunerea DSP județean, respectiv a minicipiului București, cu informarea prelabilă a CNSCBT.

(2) În funcție de situația epidemiologică la nivel județean, DSP județean poate propune COmitetului Județean pentru Situații de Urgență prelungirea perioadei de suspendare temporară a cursurilor unei clase/unități de învățământ. 

(3) La redeschiderea cursurilor școlare într-o unitate de învățământ, medicul școlar sau medicul de familie care are în arondare unitatea de învățământ va realiza un triaj epidemiologic riguros pentru identificarea posibilelor cazuri de noi îmbolnăviri.

Despre toate ședințele Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență se va informa Departamentul pentru Situații de Urgență și ulterior se vor transmite hotărârile adoptate.

 

Ministrul Anisie despre amenințarea coronavirus: școala nu se va închide, poate fi online - Digi 24

Mai mult pe EurActiv »