„Funcțiile de conducere în universități trebuie să fie incompatibile cu alte funcții, în primul rând cu cele politice", avertizează rectorul SNSPA, Remus Pricopie, într-o luare de poziție publică.

Remus Pricopie, Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a ieșit vineri, 10 martie, cu o declarație în șase puncte, de susținere la adresa inițiativei ministrului educației, Ligia Deca, anunțând câteva principii și aducând argumente pentru eliminarea incompatibilităților:

„1. Rectorul și toți cei care dețin functii de conducere în universități (prorectori, decani, prodecani, directori de departament etc.) trebuie să fie profesori universitari sau cercetători consacrați, cu o importantă experiență academică și managerială.

Nu cred că mai putem accepta situația (introdusă de Legea nr. 1/2011) în care o persoană cu zero activitate didactică și de cercetare (inclusiv fără doctorat) să conducă o universitate. 

2. Funcțiile de conducere în universități trebuie să fie incompatibile cu alte funcții, în primul rând cu cele politice. În țările civilizate, un rector nu poate fi, în același timp, politician și membru al Parlamentului.

În situațiile în care este invitat să ocupe un loc în Guvern, ca tehnocrat, se poate suspenda pe perioada exercitării mandatului. Această practică există și în alte țări europene.

3. Mandatele (toate, nu numai ale rectorilor) trebuie să fie limitate. Această „limitare” poate fi decisă de lege sau de comunitatea academică. Ambele modele funcționează în Europa.

4. Nivelul de salarizare minim indicat în lege este cel mai important câștig. Corpul profesoral trebuie să fie unul puternic și recompensat corespunzător. Fără această măsură, riscăm să nu mai avem profesori în viitorul apropiat.

 

5. Admiterea la liceu este creionată corect. Nu poți avea performanță fără competiție. Din păcate, despre acest subiect vorbesc mulți necunoscători. Azi avem astfel de „bariere” la admiterea la liceu, dar sunt camuflate în „proceduri”, motiv pentru care nu sunt percepute ca „admitere separată”.

Azi nu poți intra la un liceu cu predare în limba engleză sau germană fără engleză sau germană, nu poți urma arte fără arte, nu poți urma cursurile unui liceu de sport fără sport. La fel este și cu matematica, fizica, chimia sau informatica.

Este firesc să ai o procedură de selecție a elevilor pentru clasele de performanță. Același lucru se întâmplă și în alte țări europene.

6. În preuniversitar, conceptul de politizare trebuie definit fără excese, de o parte sau alta.De exemplu, expertiza profesorilor în consiliile locale este binevenită, dar suprapunerea funcțiilor de director de școala sau de inspector cu cele politice este inacceptabilă. Din păcate, am trăit, ca ministru al educației situația neplăcută ca o doamnă inspector general să fie numită, de un partid politic, șefă de campanie electorală, în aprilie 2014, pentru alegerile europene, iar o directoare de liceu să scoată elevii pe stadion, la un meeting politic.

Atunci, opțiunea mea a fost clară: m-am asigurat că sunt eliberate din funcție. Și azi am această opțiune, dar câți alți miniștri ai educației au mai făcut acest lucru?

Poate clarificăm acum, cu ocazia noilor legi ale educației, această dorință ilegitimă a unora de a confisca școala pentru interese mici, politicianiste, de partid. Înțeleg și respect efortul ministrului educației, d-na Ligia Deca, de a găsi un numitor comun, pe toate aceste teme, la nivelul coaliției politice, pe de o parte, și la nivelul societății, pe de alta parte.”

Replică din partea unui profesor și decan, fost europarlamentar

Cristian Preda, decan la Științe Politice și fost europarlamentar, acuză interesele pentru mandatele cu prelungire. 

Decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București, dr. Cristian Preda, fost europarlamentar în perioada 2014-2019, susține într-un comentariu pe pagina sa că nimic nu este întâmplător. „Ligia Deca a ocupat un post de lector la SNSPA acum un an. Rectorul acestei instituții e în funcție din 2012 încoace, deși legea prevede maximum două mandate de câte patru ani."