Consolidarea cooperării internaționale între universități și extinderea cercetării sunt obiectivele acordului de înființare a rețelei Three Seas Universities Network, care a fost semnat marți la Lublin, scrie PAP, preluată de TVPWorld.

Acordul a fost semnat de ministrul Educației și Științei, Przemysław Czarnek, rectorul Universității Catolice Ioan Paul al II-lea din Lublin, Pr. Prof. Mirosław Kalinowski, și reprezentanții a 12 universități din Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria, țări care fac parte din Inițiativa celor Trei Mări.

"Dacă Inițiativa celor Trei Mări a fost creată pentru a dezvolta țările noastre, care au multe puncte comune în ceea ce privește infrastructura, economie, finanțe și fiecare aspect, ea nu poate fi dezvoltată pe termen lung și eficient fără o bază științifică”, a spus ministrul Czarnek înainte de semnarea acordului.

"Dacă dorim să ne dezvoltăm în mod eficient țările, națiunile noastre și să ajungem din urmă cu Europa de Vest în ceea ce privește infrastructura și economia, pentru că mai avem ceva de recuperat, o putem face doar utilizând marea bogăție și potențialul științei, de care universitățile noastre dispun în aceste douăsprezece țări europene", a adăugat Czarnek.

Ministrul a declarat că rețeaua va avea ca scop realizarea de cercetări și inițiative științifice comune, precum și stabilirea de legături directe între știință, economie, viața socială, aspecte umaniste și religioase. 

Legături

Przemysław Czarnek a propus, de asemenea, înființarea unui program de cercetare care să se concentreze asupra naturii imperialismului rus, având în vedere că toate națiunile din Inițiativa celor Trei Mări "au suferit de pe urma imperialismului rus în ultimele câteva secole, nu doar în ultimele decenii".

Indicând cheia care leagă statele Inițiativei celor Trei Mări, potrivit lui Czarnek "comunitatea valorilor creștine este cu siguranță mai puternică între noi decât între prietenii noștri din Europa de Vest, deoarece a fost leagănul civilizației creștine, inclusiv al civilizației latine".

Sursa: RADOR