Aceleași îndeletniciri
Primarul Iașului se trezește tot mai des cu procurorii DNA la ușă, prefectul crede că gunoiul de pe străzile din Sectorul 1 nu este periculos pentru oameni, iar ambasadorul rus la București bagă bățul prin gard.
Primarul Mihai Chirica intră dintr-un dosar în altul. După ce că se află deja în vizorul justiției din cauza corupției, acum s-a trezit din nou cu procurorii DNA la ușa biroului. Totuși, edilul susține că nu are nicio calitate în noul dosar.
Culmea ironiei este că așa-zișii liberali sunt criticați și ironizați tocmai de social-democrați, cei care nu conteneau să fie săltați de procurori înainte de a pierde puterea. Mai mult, cei care critică au fost până de curând colegi de partid cu sus-numitul primar.
Prefectul Capitalei refuză să instituie starea de alertă în Sectorul 1. Cu toate că șobolanii sunt din ce în ce mai numeroși, iar străzile miros infernal, prefectul Alin Stoica a precizat că din notele de constatare primite de la DSP, Autoritatea pentru Mediu și Garda de Mediu nu rezultă că ar exista ”un pericol iminent”.
Ambasadorul Rusiei la București s-a victimizat joi explicând că manevrele din vecinătatea granițelor Rusiei sunt văzute de Rusia ca provocatoare și s-a plâns că nu a fost invitat încă să vadă baza militară de la Deveselu, acolo unde se află scutul antirachetă.
Parlamentul European insistă ca planurile de redresare să îndeplinească în întregime cerințele și obiectivele convenite pentru o creștere echitabilă și ecologică și pentru transformarea digitală.
Florin Cîțu nu s-a prea feri să promită marea cu sarea unei țări care a fost de prea multe ori amăgită. Acum, premierul promite un program prin care drumurile comunale vor fi reabilitate cu bani de la bugetul de stat. O promisiune delicată, dar ne-am obișnuit să așteptăm.
O discuție cu Diana Pirciu, manager de voluntari la EURO 2020, despre rolul social al fotbalului, importanța voluntariatului sportiv și cum folosești fotbalul pentru a învăța copiii să aibă grijă de mediu.
Citește și:
Parlamentul European solicită derogarea de la brevetele pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Iohannis: Ne exprimăm recunoștința față de personalul medical care și-a pierdut viața în pandemie
Cinema de acasă: „Joia de film” revine online la Spațiul Public European
Consiliul aprobă o nouă strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice
Recomandare de lectură: BBC.com - Halogen lightbulb sales to be banned in UK