Președintele lucrează „foarte, foarte intens” la un lucru de care nu e încă sigur, o chestiune pe care o judecă „foarte, foarte bine”. Aproape ne-a convins.

Klaus Iohannis este „aproape hotărât”. Președintele ar putea folosi referendumul de care auzim de atâta timp pentru o cauză deocamdată neclară. Cert este că, dacă tot a decis Curtea Constituțională că un referendum poate fi organizat în aceeași zi cu alegerile europarlamentare, Iohannis este „aproape hotărât” să convoace referendumul pentru 26 mai.

Președintele a precizat că lucrează „foarte, foarte intens” la acest subiect și că a reușit să convingă mai mulți dintre consilierii săi că trebuie să judece „foarte, foarte bine această chestiune” - aproape referendumul. E bine că a reușit să-și convingă consilierii, rămâne de văzut dacă poate convinge și publicul.

Pentru moment, pare că are nevoie să îi convingă chiar și pe cei din partidul care l-a propulsat la Cotroceni: senatoarea PNL Alina Gorghiu este de părere că organizarea unui referendum pe justiție nu ar putea rezolva nimic din punct de vedere juridic. „Va trebui să găsim, în opinia mea, pârghii mult mai puternice, pentru a rezolva efectiv situația”, a spus Alina Gorghiu. Totuși, președintele liberal Ludovic Orban a spus anterior că PNL îl va susține pe Iohannis, orice decizie ar lua în această privință.

Și cum justiția pare problema națională de peste doi ani de zile, controversele nu puteau să lipsească măcar o zi. După ce Augustin Lazăr și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat de procuror general, deși Tudorel Toader a vrut să-l destituie, ministrul a comentat: „Fiecare are o părere bună despre sine și dânsul e îndreptățit la aceeași atitudine”.

Sigur, chiar actualul ministru este un campion la capitolul „păreri bune despre sine”, dar Lazăr a atras atenția că nu ar trebui să discutăm despre sentimente. „Aici discutăm despre capacitatea de a conduce eficient o instituție și nimeni nu ar trebui să pună mai presus sentimentele lui de respectarea legii, respectarea unei proceduri legale în curs și interesul de a avea la conducerea instituțiilor statului român oameni care cunosc profesional despre ce e vorba și care sunt experimentați, care trebuie să producă eficiență în activitatea managerială”, a spus Augustin Lazăr, al cărui mandat la Parchetul General expiră luna viitoare.

În ceea ce privește un alt procuror destituit de Tudorel Toader - Laura Codruța Kovesi - PSD are acum regrete târzii. Nu, nu pentru că ar fi făcut tot posibilul să o dea afară de la DNA, ci pentru că are șanse să ajungă procuror-șef european. „România nu trebuia să adere la Parchetul European. Ne-am cam grăbit!”, a spus senatorul PSD Șerban Nicolae la Europa Liberă.

PSD aproape că s-a prins că este nevoie de infrastructură în România, iar premierul face apel la cetățeni „să pună umărul” la acest proiect. „Lansez un apel către toți cei care își iubesc țara: să ne unim în jurul acestei nevoi acute de a accelera proiectele de infrastructură. Veniți cu soluții constructive și haideți să facem ceea ce trebuie pentru a îmbunătăți infrastructura în România”, a spus Viorica Dăncilă. Aproape că o credem.

În schimb, aproape că bate la ușă Brexit. Deși se pare că Theresa May a hotărât că e timpul să încalce totuși una din liniile roșii pe care a zis în repetate rânduri că o va trece și va cere Europei amânarea ieșirii Marii Britanii din UE.

Liderii europeni se reunesc în această săptămână și vor discuta inclusiv această cerere, dar atât Consiliul UE, cât și Guvernul român iau măsuri pentru eventualitatea unui Brexit fără acord.

Una dintre problemele legate de amânarea Brexit este nevoia ca Marea Britanie să organizeze alegeri pentru Parlamentul European în mai, deși aleșii respectivi ar putea să nu prindă nici măcar o sesiune la Strasbourg.

În perspectiva alegerilor europene, UE ia măsuri pentru a împiedica partidele politice europene să utilizeze în mod abuziv datele cu caracter personal în cadrul scrutinului din luna mai. #Time2Vote

Recomandarea de lectură: Mai sunt doar câteva zile până la 29 martie și nimeni nu știe dacă, și în ce condiții, va ieși Marea Britanie din UE: Ce urmează? (o scurtă analiză The Guardian)