George Simion continuă să calce în picioare legile țării și regulile de bună-cuviință, sub privirile îngăduitoare ale autorităților statului și cu aprecierea multora dintre cei afectați de guvernarea slabă.

Degradarea scenei politice a mai atins o culme și nu sunt semne că nu va decădea și mai mult. George Simion l-a agresat în Parlament pe ministrul energiei Virgil Popescu, numindu-l hoț. În replică, ministrul liberal l-a făcut prost. După incident, Simion le-a spus senin jurnaliștilor că nu i-a făcut nimic. Chestorii n-au reacționat, deși ar fi trebuit să-l scoate pe liderul AUR din sală, iar parlamentarii coaliției guvernamentale au plecat de la ședință, astfel că discuția privind creșterea prețurilor la energie s-a stins. 

Cu excepția liberalilor, reacția politicienilor a fost destul de firavă. Nici măcar premierul nu s-a deranjat prea mult, Guvernul transmițând un mesaj al purtătorului de cuvânt. 

Parchetul General a anunțat că face verificări pentru a vedea dacă este necesară deschiderea unui dosar.

Seara, Simion s-a dus la Antena 3, pentru a se dezice de Călin Georgescu, după apologia făcută de acesta legionarilor. El a calificat declarația lui Georgescu drept ”o gafă”. Pozițiile sale sunt însă vechi, nici vorbă de o simplă gafă. E greu de crezut că Simion nu știa de ele, mai ales că el a insistat ca Georgescu să vină în AUR și l-a tot prezentat drept un specialist tocmai bun pentru a fi premier. El a mai criticat și declarațiile unor lideri ai partidului care au minimalizat Holocaustul, dar, iarăși, nimic nou. Claudiu Târziu și Sorin Lavric nu sunt fani ai legionarilor de astăzi. 

Alte știri:

Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR, dar rămâne în partid. Cătălin Drulă preia conducerea

UE întărește mandatul Europol pentru stocarea și folosirea datelor

Putin spune că propunerile lui Macron sunt ”realiste” 

Recomandarea de lectură a redacției: Der Spiegel - "We Really Have Other Problems”: What Do Russians Near the Border Think of a Possible Ukraine Invasion?