România intră oficial în carantină generală din cauza noului coronavirus.

Numărul deceselor persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 12. Și cazul celor declarați infectați cu coronavirus a înregistrat ieri cea mai mare creștere de la debutul pandemiei în România - 218 de noi cazuri. De asemenea, din cei aproape 800 de bolnavi peste 100 sunt medici.

Între timp, recomandările de sâmbătă seară privind deplasările s-au transformat în obligații prin adoptarea ordonanței militare nr. 3/2020. Astfel, România a intrat oficial în carantină.

Aceste noi restricții au fost prilej de stângăcii între președinte și premier. Dacă cel dintâi a anunțat că persoanele de peste 65 de ani vor trebui "să stea practic tot timpul acasă”, cel din urmă a afirmat că "va exista un interval orar în care persoanele de peste 65 de ani se pot deplasa”.

Italia a avut o nouă zi neagră, după ce a înregistrat alte 743 de decese, în timp ce și Spania a raportat o creștere a deceselor și îmbolnăvirilor.

Spitalele din România sunt deja depășite pe alocuri de criza coronavirusului, iar relatările medicilor de la fața locului confirmă ceea ce mulți dintre noi știau deja. 

Ludovic Orban, ieșit din izolarea de două săptămâni, nu știe dacă prin decretul de instituire a stării de urgență pe teritoriul României s-a solicitat derogare de la Articolul 15 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului. A transmis presei că nu este "documentat” pe subiect, dar o va face și va aduce lămuriri.

Activista de mediu Greta Thunberg spune că a manifestat simptome de infectare cu noul coronavirus, s-a auto-izolat, iar acum este recuperată complet.

Nici sistemul de învățământ nu se simte bine în această perioadă, astfel că Ministerul Educației și Cercetării a lansat platforma Digital, un spațiu creat pentru toate cadrele didactice care doresc să valorifice noile tehnologii în activitățile de învățare cu elevii.

Recomandare de lectură: BBC.com - How staying at home can stop coronavirus.