Pandemia e departe de a se încheia. Valabilitatea certificatului verde fără doza booster a fost limitată la 9 luni pentru călătoriile în interiorul UE. România introduce reguli noi privind carantinarea și excepții pentru evenimente în familie.

Începând de astăzi intră în vigoare norme noi care prevăd o valabilitate de 270 de zile pentru certificatele digitale ale UE de vaccinare - fără doza booster - împotriva COVID-19 utilizate pentru călătoriile în interiorul Uniunii Europene.

Măsura este obligatorie pentru toate statele membre, fiind aplicată doar pentru călătoriile intra-comunitare. Pe plan intern, fiecare stat va decide cum folosește certificatul digital.

Decizia la nivel european ”reflectă scăderea puterii de protecție a vaccinului și subliniază importanța administrării unui rapel”, a precizat comisarul pentru justiție, Didier Reynders.

Raed Arafat a anunțat că Bucureștiul se va alinia „în curând” regulilor europene.

Totodată, România introduce o carantină mai scurtă pentru nevaccinații care vin în România și renunță la lista țărilor cu risc.

Deși a depășit 60.000 de decese, iar numărul zilnic al persoanelor confirmate pozitiv e în continuare ridicat, autoritățile permit ieșirea din carantină pentru „evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces”. De parcă virusul s-ar rușina de asemenea evenimente și n-ar infecta persoanele care se întâlnesc cu un carantinat. Bizară decizie, dar nu surprinzătoare. E una dintre multele decizii nepotrivite luate de guvernanți, în timp ce măsuri importante sunt tergiversate sau ignorate, precum campania de vaccinare aproape inexistentă în prezent.

Austria, în schimb, introduce de la 1 februarie vaccinarea obligatorie, iar Bundestagul discută despre o astfel de măsură care ar putea fi votată în martie.

Alte știri:

NATO cere Europei să-și diversifice aprovizionarea cu energie pe fondul conflictului cu Rusia

De ce s-au românizat italienii din România - PressHub.ro

Ludovic Orban anunță formarea grupului parlamentar al „deputaților de dreapta”

Recomandarea de lectură a redacției: The New Yorker - How Beijing Is Playing the Olympics