Dacă ne-am obișnuit deja cu ideea că miliardarul George Soros este în tot și în toate, de ce se bagă însă președintele Turciei în scandalul de pe Muntele Templului din Ierusalim?

Acuzațiile aduse lui George Soros și presupusa implicare a miliardarului în mai toate evenimentele din Europa Centrală și de Est sunt propagate în special de mijloacele de (dez)informare susținute de Kremlin, arată o analiză publicată pe site-ul EU vs Disinformation, parte a unei comunicări strategice a UE în vederea contracarării propagandei ruse. Majoritatea acestor acuzații - de la invadarea Europei de către refugiați la implicarea în alegeri în SUA sau finanțarea unor proteste în Ucraina - nici nu sunt susținute de probe.

Dacă Soros pare a aduce, în opinia unor lideri politici, toate relele asupra națiunilor est-europene, Recep Erdogan este foarte vocal împotriva Israelului și măsurilor luate de Guvernul Netanyahu pe Esplanada Moscheilor, chiar dacă acestea sunt ridicate în mare parte. Cum a escaladat cel mai recent conflict dintre israelieni și musulmani și ce caută Erdogan în disputa asupra Muntelui Templului.

La fel ca și Guvernul de la Ierusalim, guvernanții din București dau înapoi în fața presiunii publice. Aproape toate ideile majore de schimbare a fiscalității incluse în programul de guvernare nu mai sunt de actualitate. Duse sunt impozitul pe cifra de afaceri, impozitul pe gospodărie, mutarea CAS și CASS la angajați, iar pentru taxa de solidaritate, cum a spus premierul Mihai Tudose, „era prea mare deranjul”.

Dar Guvernul tot va avea nevoie mare de bani - doar criticata impozitare a contractelor part-time la nivelul salariului minim, pe care Executivul a reușit să o adopte, nu va fi suficientă pentru a menține deficitul bugetar sub pragul de 3% din PIB. Autoritățile au aprobat deja multe măsuri care saltă cheltuielile, dar veniturile bugetare nu țin pasul. În trecut, dată fiind și capacitatea limitată de absorbție a fondurilor UE, Guvernul tăia din investiții pentru a reduce cheltuielile. Comisia Europeană întinde o mână de ajutor, prin finanțarea a trei proiecte de infrastructură rutieră, dar multe astfel de contracte vor fi necesare.

Și tot Bruxelles-ul pare că întinde o mână, timidă, țărilor din este în disputa lor cu producătorii din industria alimentară privind dublul standard. Comisia Europeană pregătește o metodologie comună de testare a alimentelor pentru a verifica dacă în anumite țări calitatea este mai redusă.

Recomandarea de lectură este un material Der Spiegel despre Cristiano Ronaldo și driblarea fiscului.