Liviu Dragnea l-a acuzat pe Klaus Iohannis că e direct implicat în condamnarea sa, Trump a acuzat Germania că este prizoniera Rusiei și nu contribuie destul la NATO, Firea vopsește autobuzele noi după tricoul ei, iar Cioloș ceartă USR.

În emisiune la Gâdea, liderul PSD s-a dezlănțuit mai mult ca oricând împotriva președintelui României. Pentru telespectatorii PSD, Dragnea a spus, nici mai mult, nici mai puțin, că Iohannis este implicat direct în condamnarea sa și că știe totul de la un misterios ofițer SRI care i-a spus niște lucruri.

Liderul PSD nu a spus, însă, că el a fost condamnat în primă instanță pentru că ar fi furat bani de la copii săraci pentru a-i aduce la PSD prin angajarea fictivă a unor persoane la Protecția Copilului Teleorman, ci că el e nevinovat și „statul paralel” vrea neapărat să scape de el.

Sub acest motiv, suspendarea președintelui este în continuare deschisă, spune Liviu Dragnea.

Înainte de summit-ul NATO, un alt lider politic a aruncat acuze grave asupra unui aliat. Trump a spus că Germania este prizoniera Rusiei pentru că depinde energetic de colosul din est și că acest lucru dăunează NATO, mai ales că nu contribuie financiar suficient pentru Alianță.

Câteva ore mai târziu, același Donald Trump a spus că relația dintre SUA și Germania este „extraordinară”.

La București, primărița Gabriela Firea și-a prezentat realizările în cei „doar doi ani” de mandat într-un tricou turcoaz, ce duce, mai degrabă, cu gândul la USR. Ea a asortat și autobuzele ce vor veni la București de la turci cu tricoul ei: vor avea culoarea turcoaz.

Tot pe Dâmbovița, Dacian Cioloș a certat USR pentru faptul că Dan Barna i-a făcut o invitație fostei șefe a DNA de a intra în partidul său, spunând că Dreapta ar trebui să aibă în centrul atenției obiective bune, nu persoane.

Referitor la Kovesi, ea va mai rămââne la București o vreme și se va ocupa tot de anticorupție. Inițial, CSM a trimis-o de unde a venit, la DIICOT Sibiu, simplu procuror, dar Kovesi a fost recuperată de procurorul general, care a pus-o la Parchetul General să se ocupe de strategia anticorupție.

Asta în timp ce Inspecția Judiciară nu o scapă din ochi  pe fosta șefă a DNA. Inspectorii au deschis o nouă anchetă disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi, pe care o acuză de divulgare de date din dosare penale.

De la Bruxelles, unde participă la importantul summit NATO, președintele Klaus Iohannis a vorbit prima dată despre decretul de revocare a lui Kovesi de la DNA. El a spus că primul om în stat trebuie să fie primul care respectă Constituția și deciziile Curții Constituționale.

Recomandare de lectură: un interviu EurActiv.ro cu Anca Harasim, director executiv al AmCham România. Cu o experiență de peste 25 de ani în sprijinirea domeniului privat, ea ne-a vorbit despre realitățile cu care multinaționalele se confruntă în România, oportunitățile pe care acestea le întâlnesc aici, și impactul acestora în economia țării. #BST