În ziua în care România a sărbătorit vaccinarea a un milion de cetățeni, fostul președinte Ion Iliescu a anunțat că și el s-a vaccinat și că se simte bine, la cei 91 de ani ai săi.

Peste un milion de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în România, iar aproape 620.000 dintre acestea au primit ambele doze. Dar pandemia e departe de a se fi terminat, și nici toate dozele necesare nu sunt încă asigurate. Ca urmare, UE se pregătește pentru o luptă pe mai mulți ani cu efectele COVID-19, inclusiv asupra economiei.

De aceea, Comisia Europeană nu este dornică să revină prea curând la condițiile bugetare stricte aplicate în mod normal. Cu alte cuvinte, statele membre pot continua să se împrumute masiv pentru a finanța deficite uriașe, deoarece regulile privind deficitul bugetar și datoria publică vor rămâne, cel mai probabil, suspendate și anul viitor.

Dar România se preocupă acum, din nou, de starea justiției, după ce dosarul 10 august a fost clasat. Motivația Tribunalului: Deciziile se iau pe probe, nu pe emoții și sentimente. Dar tocmai această decizie va fi, aproape sigur, atacată la CEDO. Premierul s-a declarat „dezamăgit” de decizia magistraților, în timp ce președintele Klaus Iohannis nu s-a exprimat pe subiect, dar a transmis că „reanalizarea legilor justiției nu mai poate fi amânată”.

În alte știri:

Viktor Orban scoate FIDESZ din grupul popularilor din Parlamentul European

AfD, pus sub supraveghere în Germania pentru suspiciuni de extremism de dreapta

Comisia va propune un card de dizabilitate valabil în toate țările UE

Mașini cu probleme grave pe șoselele din România

Consiliul a aprobat pachetul legislativ vizând noua politică de coeziune #REGIO

Discuții la Cotroceni asupra PNRR

Prefectul Capitalei, schimbat

Recomandarea zilei este un scurt video explicativ de la The Guardian despre ce sunt vaccinurile și cum funcționează.