Fără să se mai ascundă, liberalii întind tot mai mult mână spre PSD, iar cei din urmă par satisfăcuți de curtare.

Prin absența lor de la votul pentru alegerea noului președinte interimar al Camerei Deputaților, PNL i-a oferit funcția lui Sorin Grindeanu - premierul dat jos la vremea lui de propriul partid și cel care a scos sute de mii de oameni în stradă în 2017. 

Pasul înapoi făcut de generalul Ciucă este speculat de social-democrați, care sunt gata să intre la guvernare. Strategia pare făcută cu ceva timp înainte, iar mișcările PNL tind să arate că un USL 2.0 este la colț. Și Florin Cîțu și-a schimbat discursul: dacă săptămânile trecute acuza PSD că este cel mai mare dușman al poporului, acum vrea să meargă la negocieri cu aceștia. Interesant este că generalul care n-a reușit să ajungă premier a fost tras pe linie de moartă de același PNL. Nicolae Ciucă nu face parte din echipa de negociere care va mima din nou interesul pentru stabilitate.

USR speră în continuare o refacere a coaliției cu PNL și UDMR, cu toate că liberalii trag spre PSD. "PNL-ul trebuie să decidă cât mai repede cu cine dorește să negocieze”, le transmite Dacian Cioloș. 

SUA și România vor construi la noi în țară prima centrală cu reactoare nucleare de mici dimensiuni (SMR), a anunțat Casa Albă. 

Peste 100 de țări, reprezentând 70% din economia lumii, s-au alăturat unui angajament lansat de UE, SUA și alți parteneri privind reducerea emisiilor de metan, gaz cu un puternic efect de seră. România nu se numără printre suporterii inițiativei.

Citește și:

Iohannis: Trebuie să ne asigurăm că nimeni nu este lăsat în urmă în procesul de tranziție ecologică

A doua etapă de dislocare a Operațiunii Castle Forge

USR: Cererea de urgentare a dezbaterii legii privind certificatul verde, respinsă de PNL, PSD și AUR

POR: Peste 80 de milioane de lei pentru investiții în 6 localități și pentru mediul de afaceri

Recomandare de lectură: IFLScience -  5 Million People Have Now Died Of COVID-19 But It’s Likely To Be Much, Much More