Un nou atentat terorist la New York a redeschis discuția privind imigrația în SUA. Dar unele povești nu ar mai fi la fel fără cetățenii de alte naționalități.

Războiul acuzelor „made in Teleorman” continuă. După ce ministrul de interne Carmen Dan a făcut o plângere penală împotriva lui la DIICOT, Romică Părpălea, supranumit „mortul lui Dragnea”, a făcut și el un denunț împotriva acesteia. Carmen Dan îl acuză pe Părpălea de șantaj, denunț calomnios și de apartenență la un grup infracțional organizat. În schimb, Romică Părpălea, cel care l-a denunțat pe liderul PSD Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul”, dar și pentru legăturile dintre Tel Drum și liderul PSD, a spus că a depus o plângere împotriva ministrului deoarece în jurul lui Carmen Dan a existat, în perioada în care era prefect de Teleorman, o grupare infracțională care se ocupa cu retrocedările ilegale de terenuri în județ, dar ea ar fi fost implicată și în modificarea proceselor verbale la alegerile din 2012.

Despre altfel de modificări - dar tot realizate cu rea intenție - este vorba într-un material realizat de colegii de la EurActiv Cehia privind noile ținte ale hackerilor. Ransomware - virușii care șantajează proprietarii unui computer infectat să plătească o recompensă pentru a nu pierde datele - a devenit o amenințare atât de puternică în UE încât Bruxelles-ul s-a văzut nevoit să reacționeze. #PE

Revenind pe plan local, președintele Klaus Iohannis a ieșit la rampă, după o tăcere de câteva zile, pentru a le vorbi femeilor francofone care fac afaceri. Potrivit președintelui, „femeile sunt victimele unor stereotipuri și prejudecăți legate de rolurile și abilitățile lor în familie, economie, dar și în societate”. Iohannis a evidențiat că femeile se confruntă în mediul antreprenorial cu o serie de probleme grave, pentru că accesul la resurse de finanțare ar fi mai dificil și le lipsesc unele rețele de susținere profesională. De aceea, explică Iohannis, prezența lor este mult mai redusă în zonele de decizie și management în raport cu bărbații.

Una dintre femeile susținute fățiș de președinte - chiar dacă nu vine din mediul antreprenorial - este șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, care este supusă în aceste zile unor presiuni imense. Dar un fost ministru a povestit și el că a fost supus la „presiuni” din partea unor foști ambasadori pentru numirea lui Kovesi „într-o funcție de vârf” în Ministerul Public. Titus Corlățean a spus în cadrul audierii sale în Comisia SIPA că, pe vremea când era ministru al Justiției, a primit vizitele unor ambasadori care au pledat în mod insistent, Corlățean folosind termenul „presiuni”, pentru numirea lui Kovesi într-o funcție de conducere în Ministerul Public.

Despre altfel de presiuni este vorba în dosarul pregătit de procurorii americani lui Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Donald Trump, acuzat de mai multe fapte printre care spălare de bani și activități nedeclarate de lobby și consultanță în favoarea fostului președinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici. Chiar dacă acuzele nu au legătură cu activitățile din campania prezidențială, acestea dezvăluie totuși legăturile apropiate ale lui Manafort, și ale adjunctului său, cu Rusia și se suprapun parțial cu perioada în care aceștia au lucrat pentru Trump.

Dar interesul pentru Manafort și legăturile sale cu ucrainenii a fost pus deoparte pentru un timp în Statele Unite după ce un presupus musulman radicalizat a comis un atentat terorist chiar în centrul New Yorkului. Un vehicul condus de un cetățean uzbec a intrat marți după-masă pe o pistă de biciclete din Manhattan, incidentul soldându-se cu opt morți și 11 răniți. Uzbecul a intrat în SUA prin programul Loteria Vizelor, prilej pentru Donald Trump de a critica programul, lansat de un democrat, și a cere instituirea unui sistem de acordare a vizelor „pe bază de merit”.

Recomandarea zilei este chiar o analiză Washington Post asupra Loteriei Vizelor, un program care aduce doar 50.000 de oameni din totalul de un milion de imigranți care intră anual în SUA.