Reguli făcute doar pentru unii, negocieri ascunse sau crasă incompetență. Cam acestea sunt problemele pe care le-am avut și înainte, le avem și în timpul pandemiei, dar mai mult ca sigur că le vom avea și după.

Încălcând regulile lumești implementate pentru a preveni răspândirea COVID-19, Arhiepiscopul Tomisului a ținut aseară slujba de Înviere pentru a doua oară. Patriarhia Română a transmis că e treaba lui ce face. Concret, Teodosie nu este susținut de BOR, dar nici n-a fost mustrat măcar de șefii lui.

În contextul tensiunilor dintre România și Ungaria generate de legea privind autonomia Ținutului Secuiesc, ministrul de Externe ungar, Péter Szijjártó, a venit la București pentru a se întâlni cu omologul său. Vizita a scos la iveală faptul că Liviu Dragnea, care astăzi împlinește un an de când stă la Penitenciarul Rahova, și Teodor Meleșcanu și-au dat acordul verbal pentru a derula controversatul program de dezvoltare economică din Transilvania.

Rând pe rând, Parlamentul îi "demite” pe miniștrii Guvernului Orban. Ieri a fost rândul lui Marcel Vela să fie sancționat de Senat. Totuși, demersul este doar unul prin care Parlamentul taxează un ministru și îi atrage atenția premierului că acesta nu se mai bucură de susținerea forului legislativ. Păcat că niciun Guvern din ultimii ani nu a ținut cont de aceste moțiuni, drept urmare nici ministrul de Interne nu se agită prea mult că ar putea să rămână un simplu senator.

Uniunea Europeană ia în calcul să includă noile produse din tutun, precum țigările electronice sau produsele cu tutun încălzit, în Directiva privind accizele aplicate tutunului, ceea ce înseamnă că acestea vor putea fi impozitate similar produselor clasice.

O veste tristă pentru conspiraționiști. Ministerul Sănătății a anunțat că la intrarea într-un spațiu închis este obligatoriu să se măsoare temperatura corporală, iar dacă aceasta depășește 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

Absent total din viața publică, ministrul Cătălin Predoiu l-a primit pe Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București, iar printre subiectele abordate a fost și cel legat de Dosarul Țăndărei, despre cale ministrul Justiției a spus că este "unul dintre marile eșecuri ale instanțelor din România”.

Scăderea din ultima perioadă a numărului de infectări cu COVID-19 la nivel național ar putea face tot mai probabilă redeschiderea teraselor de pe 1 iunie, potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Un studiu comandat de Parlamentul European arată că 79% dintre români consideră că UE ar trebui să aibă mai multe competențe pentru a face față crizelor precum pandemia de COVID-19. 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României este de părere că nu se poate să facem agricultură pe acatiste, adăugând că România e țara în care se moare de secetă la un kilometru de Dunăre. 

Ministerul Economiei cere Nuclearelectrica să oprească demersurile privind construcția a două noi reactoare la centrala nucleară de la Cernavodă în parteneriat cu China General Nuclear Power. Compania chinezească a fost acuzată în 2016 de Guvernul SUA de spionaj nuclear, dar discuțiile cu statul român au continuat. Până acum.

Recomandare de lectură: BBC.com - Coronavirus: Can we stay safe as lockdown eases?