Înapoi în timp
Oferta stângii pentru alegerile locale din București arată plafonarea în timp a social-democraților, care preferă personaje cu notorietate unor specialiști în administrație, deși în Capitală sunt atâtea lucruri de reparat și modernizat.
Rețelele de socializare s-au umplut de ironii după ce Gabriela Firea și-a prezentat candidații pentru Consiliul General al Municipiului București. O listă plină de personalități din diverse domenii, în special din zona sportivă, fără absolut nicio legătură cu administrația publică. Astfel de candidaturi au mai existat, și la locale, și în Parlament, rezultatul fiind unul trist: personalitățile au făcut figurație, risipind cu nonșalanță votul și banii alegătorilor. Dar niciodată o listă de candidați nu a fost atât de anacronică.
Lista e deschisă de fostul premier Petre Roman (74 de ani), care a schimbat mai multe partide și a scăpat anul trecut de acuzații în dosarul Revoluției, Parchetul General cerând redeschiderea anchetei împotriva sa. Legătura fostului premier (1989-1991) cu administrația locală: niciuna.
Așa e și cazul lui ”Mitică de la Ligă”. Mai mult, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir (74 de ani), a fost implicat în mai multe dosare penale și are o condamnare în primă instanță.
Pe listă se mai află actrița Monica Davidescu sau foștii sportivi Elisabeta Lipă, Cornel Dinu Anghel Iordănescu și Daniel Pancu, și ei fără nicio pregătire sau legătură cu gestionarea complicată a unei capitale europene.
În loc să vină cu specialiști în administrație locală - Bucureștiul având nevoie de o față nouă - Gabriela Firea le propune locuitorilor personaje care vor fi, cel mai probabil, doar niște marionete care-i vor urma ordinele, mulțumiți că au primit o sinecură și incapabili să înțeleagă că trebuie să fie în slujba cetățenilor.
Tot pe stânga îl avem și pe Marian Vanghelie. Suspendat din funcția de primar în 2015, din cauza arestului preventiv pe motive de corupție, fostul social-democrat vrea să conducă din nou Sectorul 5. Cunoscut pentru greșelile gramaticale, Vanghelie spune fără să tresară că a fost ”atașat” mereu de sistemul de învățământ.
Ca de obicei au apărut acuzații privind modul de strângere a semnăturilor. USR susține că funcționari publici ar falsifica semnături pentru Gabriela Firea și Daniela Florea și a sesizat DNA și Poliția Capitalei. În replică, primarul social-democrat al Sectorului 5, Daniel Florea, susține că le-a făcut plângeri penale pentru infracțiunea de favorizare a infractorului "ticăloșilor deghizați în politicieni" care au distribuit în spațiul public ”o serie de falsuri".
Alte știri:
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost depusă/ Ce prevede textul
Belarus: Lukașenko se arată dispus să-și transfere prerogativele, după modificarea Constituției
Cum se pot combate teoriile conspirației din mediul online
Recomandarea de lectură a redacției: Washington Post - How school districts and colleges are opening a chaotic new year