Tudorel Toader anunță noua etapă a luptei corupților din politică împotriva Justiției: o ordonanță de urgență privind rejudecarea deciziilor definitive pronunțate de completele de 5 judecători de la ÎCCJ.

Ministerul Justiției a pregătit o ordonanță de urgență pentru repunerea în termen a celor condamnați de complete nelegal constituite, a anunțat Tudorel Toader, explicând că vor putea fi rejudecate și achitările. O astfel de ordonanță - dincolo de neconstituționalitatea sa - va bloca justiția pentru o perioadă bună de timp și îi va scăpa pe condamnații din politică, în frunte cu liderul PSD, Liviu Dragnea. 

Guvernul își vede și el de obsesiile sale, premierul Viorica Dăncilă trimițând din nou la Palatul Cotroceni aceleași nume pentru portofoliile de la Dezvoltare și Transporturi: Lia Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici.

În timp ce guvernanții trăiesc în lumea lor, în România reală euro a trecut de 4,7 lei.

Nici măcar avertismentul Comisiei Europene, prin vocea comisarului Corina Crețu, nu pare să-i atingă. #politicadecoeziune

Pe plan european se simte aerul alegerilor europarlamentare. La Consiliul Afaceri Externe, unde România și-a prezentat prioritățile, s-a discutat și despre chestiunea dezinformării, context în care Teodor Meleșcanu a pledat pentru organizarea unor campanii UE de conștientizare pentru cetățenii europeni cu privire la alegerea surselor corecte de informare.

Cât despre Brexit, toată lumea se întreabă care e, de fapt, planul B prezentat de premierul Theresa May.

Recomandarea de lectură a redacției: CNN - Time is running out and Theresa May's Plan B for Brexit is Plan A all over again