O criză politică, în plină criză sanitară? Rezolvarea nu e prioritară.

PNL și USR PLUS par că așteaptă momentul în care criza declanșată de concedierea lui Vlad Voiculescu să se stingă de la sine.

Miniștrii Alianței s-au dus la guvern ca la o ședință în corporație când îți detești șeful, dar trebuie să fii prezent, iar posibilitatea demisiei nu îți trece prin cap.

Premierul se preface, cel puțin în fața jurnaliștilor, că nu există riscul ca el să plece de la șefia Guvernului și spune că le-a mulțumit miniștrilor USR PLUS pentru că „au găsit tăria să treacă peste decizia luată ieri” și că au înțeles că e mult mai important să vină la ședința de guvern.

Șeful statului e absent, ca de obicei.

Iar, înainte de weekend, premierul pleacă în vizită la Cluj. Poate până luni se dezamorsează conflictul, de la sine.

Iar la Ministerul Sănătății rămâne, practic, interimar un apropiat al fostului ministru Cristian Bușoi.

Între timp, premierul se laudă doar cu cifrele care îi convin, deși vaccinarea nu este chiar un succes, listele de așteptare se reduc văzând cu ochii și, de azi, AstraZeneca e la liber, practic.

În alte știri:

Maia Sandu poate dizolva Parlamentul de la Chișinău, după o decizie a Curții Constituționale

Comisia Europeană a aprobat schema de ajutor de stat pentru HoReCa

Biden impune noi sancțiuni Rusiei și expulzează diplomați

Recomandarea zilei: În ajunul retragerii din Afganistan, ce au căutat SUA acolo? (via The Atlantic)