Cu o șapcă de la Donald Trump și un parteneriat strategic întărit, președintele Klaus Iohannis are asigurat un start bun în campania electorală.

Klaus Iohannis a discutat cu Donald Trump, la Casa Albă, despre parteneriatul strategic dintre România și SUA, despre energie și securitate cibernetică, dar ridicarea vizelor pentru români a rămas tot la nivelul de promisiune.

Una peste alta, vizita la Washington a fost un succes pentru Klaus Iohannis în prag de campanie electorală, rămâne de văzut cât de multe bețe în roate poate pune guvernul PSD pentru ca angajamentele asumate să nu fie respectate. 

Însă Trump l-a validat pe omologul său român când a remarcat că Iohannis „face treabă bună” în lupta anticorupție și i-a oferit o șapcă cu un mesaj ce parafrazează sloganul său electoral: ”Make Romania Great Again”.

De cealaltă parte, premierul Viorica Dăncilă a discutat, la Bruxelles, cu Ursula von der Leyen, candidatul desemnat pentru funcția de președinte al viitoarei Comisii Europene. Printre subiectele puse pe masă se numără și portofoliul ce ar putea fi alocat României începând cu 1 noiembrie, dar nu este clar ce părere are viitoarea șefă a Executivului european despre persoanele propuse de PSD pentru poziția de comisar: Dan Nica și Rovana Plumb.

Însă Comisia Europeană are, momentan, probleme mai importante de rezolvat decât numele propuse pentru viitorul Executiv, respectiv discuțiile despre Brexit, care ar trebui să aibă loc chiar înainte de învestirea viitoarei Comisii. Boris Johnson a informat oficial UE că vrea să înlocuiască mecanismul de backstop cu un angajament privind aranjamente alternative, dar europenii nu au fost prea impresionați.

Comisia Europeană a transmis că scrisoarea premierului britanic nu oferă nicio soluție legislativă pentru evitarea unei frontiere dure în Irlanda, în timp ce Donald Tusk, președintele Consiliului European, a fost chiar mai dur, subliniind că „cei care se opun mecanismului de backstop fără a propune alternative viabile susțin, de fapt, reconstrucția unei frontiere. Chiar dacă nu o recunosc”.

Un alt cartof fierbinte în Europa este criza guvernamentală din Italia. Premierul Giuseppe Conte a demisionat, după destrămarea coaliției dintre Liga Nordului și Mișcarea 5 Stele, și ar putea urma noi alegeri, dacă italienii nu reușesc să formeze o altă coaliție.

Și în România unii politicieni vin din vacanță mai devreme, dat fiind că a fost convocată o sesiune extraordinară a Camerei Deputaților pentru săptămâna viitoare.

Revenind la tema de la început, cea a alegerilor prezidențiale din noiembrie, AEP a anunțat că, până acum, doar ceva mai mult de 20.000 de cetățeni români din diaspora s-au înregistrat online pe portalul www.votstrainatate.ro.

Recomandarea de lectură: Un reportaj Al Jazeera despre viața musulmanilor din România