În plin val 4 al pandemiei, cu prețuri în creștere și în fața unei ierni care se anunță dificilă, politicienii români au picat din nou testul moralității și al responsabilității.

Dată fiind situația dificilă în care se află România - valul 4 al pandemiei, rata mică de vaccinare, creșterea explozivă a prețurilor, inclusiv la energie electrică și gaze înainte de venirea iernii, deprecierea euro, guvernanții ar fi trebuit să fie ocupați până peste cap. În schimb, s-a declanșat un conflict în coaliție care ar putea duce inclusiv la alegeri anticipate. 

Nici nu mai contează de la ce s-au luat, rezultatul e o imensă lehamite din partea celor mai mulți români - indiferent de simpatiile politice - care au o altă agendă decât certurile unor ”copii răsfățați”, după cum i-a caracterizat premierul Florin Cîțu pe cei din USR PLUS. Râde ciob de oală spartă, am putea spune, premierul fiind cel care a declanșat - aparent din senin - un scandal greu de anticipat. Cel puțin nu acum.

Dincolo de incapacitatea de a respecta un protocol stabilit de comun acord, Florin Cîțu nu s-s dat în lături de la aruncarea coaliției în aer pentru a-și trece rapid prin guvern un program folosit de Liviu Dragnea ca să-i poată controla pe primari. Botezat pompos Anghel Saligny, PNDL 3 nu se deosebește prea mult de primele două variante. Aceeași risipă de bani publici, cu rezultate îndoielnice. Ce contează, când în joc e șefia liberalilor, care trebuie câștigată cu orice preț. Românii n-au decât să se descurce singuri. Cui îi pasă de ei?

Mai rău e că Florin Cîțu nu e singurul liberal dispus să calce totul în picioare pentru a-și atinge scopurile pur personale.

Modul în care PNL și UDMR încearcă să blocheze procedura de stabilire a calendarului moțiunii de cenzură a absolut revoltător. Cu nimic mai prejos de OUG 13 sau alte acțiuni la limita legii ale PSD.

”O bătate de joc”, spunea alina Gorghiu, referindu-se la semnăturile USR PLUS și AUR pe textul moțiunii de cenzură. Da, e o bătaie de joc, dar e o bătaie de joc a liberalilor, social-democraților și a celor din UDMR la adresa democrației, a alegătorilor, a țării. Cumplită lipsă de responsabilitate și de respect față de legile țării. Un spectacol jenant, care nu ar trebui să aibă loc într-o țară europeană.

În toată această nebunie, Ludovic Orban pare singura voce mai rațională. Poate și pentru că e în favoarea sa. Președintele liberalilor recunoaște că actuala coaliție nu mai poate continua cu Florin Cîțu premier. Dacă Florin Cîțu nu va mai fi premier, e posibil ca USR PLUS să revină la masa negocierilor, susține Orban, sperând probabil că președintele Klaus Iohannis va reuși în ultimul ceas să-i facă pe cei de la USR PLUS să se răzgândească. Până acum președintele nu prea a fost un mediator, ci un ”activist PNL”.

După ce a cochetat cu AUR, susținând că nu e nicio problemă și că nu legitimează un partid extremist, USR PLUS a luat singura decizie corectă în acest moment. Problema lor e că se concentrează strict pe respingerea lui Florin Cîțu - pe care ei l-au vrut premier, având impresia naivă că fără acesta coaliția va funcționa. Mai mult, Barna a avansat numele lui Ilie Bolojan pentru funcția de premier. Acel Bolojan care apără cu cerbicie PNDL 3 și care și-a asumat semnarea unui protocol cu reprezentanții Coaliției pentru Familie pentru susținerea referendumului pentru familie, boicotat ferm de USR PLUS. Greu cu principiile în politica românească. 

Recomandarea de lectură a redacției: Der Spiegel: The Era of Missed Opportunities - A First Look at Angela Merkel's Legacy