La un an după tragedia din clubul Colectiv, cu patru dosare pe rol, vinovații tot nu se cunosc. În schimb, mulți politicieni cu dosare cer din nou votul românilor peste șase săptămâni.

30 octombrie va rămâne o zi neagră în istoria modernă a României. Mulți ani încă se vor dezbate ce am învățat din incendiul care a omorât 64 de tineri, a schimbat dramatic viața multor familii și a tulburat o întreagă generație.

EurActiv.ro a încercat să prezinte succint evenimentele care au avut loc în anul care a trecut de la acea fatidică oră 22:32 din 30 octombrie 2015.

Un an mai târziu, vinovații pentru această tragedie nu au fost stabiliți. Procurorii au strâns material în patru dosare penale, trei procese sunt deja pe rol, dar încă nu a fost dată nicio sentință. Patronii clubului, pompierii care l-au verificat, primarul care a dat autorizație de funcționare sunt toți, în ochii publicului, vinovați, dar justiția încă nu a confirmat nicio culpă.

Incendiul a expus, mai ales, deficiențele sistemului de sănătate din România. În anul care s-a scurs, autoritățile au încercat să-l repare, dar schimbările nu au mers în profunzime, iar, din multe puncte de vedere, intervențiile de urgență se pt dovedi deficitare în România. Ce s-a schimbat și ce nu în sistemul de sănătate.

În duminica în care România își jelea morții, Moldova își alegea președintele. Rezultatele parțiale, după numărarea a peste 99% din voturi arată că va avea loc un al doilea tur de scrutin, peste două săptămâni, între candidatul pro-rus Igor Dodon, care a strâns peste 48% din voturi, și pro-europeana Maia Sandu, care a adunat 37%.

Dintre cetățenii moldoveni, pentru alegerea președintelui nu au votat Traian Băsescu și Florin Piersic, după cum au descoperit colegii noștri de la Report.md.

Și România se pregătește de alegeri, parlamentarele au loc peste șase săptămâni. EurActiv.ro a analizat listele electorale propuse de partide, pentru a găsi candidații cu probleme în justiție. Lista este lungă, dar tot nu avem pretenția că i-am identificat pe toți politicienii certați cu legea care cer din nou votul.

Dacă sunteți dezamăgiți de situația din România, avem și o veste bună. Din decembrie 2017, puteți pleca în Canada fără vize, după semnarea Acordului de liber schimb (CETA) duminică, la Bruxelles.

Recomandarea de lectură a zilei este un text Wall Street Journal despre cum să ferim copiii de agitația tot mai mare din ecranele telefoanelor și tabletelor.