Procurorii acuză autoritățile fiscale că nu recuperează prejudiciile de la infractori. În schimb, Ministerul Finanțelor încearcă reglaje mai mult sau mai puțin fine ale „revoluției fiscale”.

Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, a spus că statul ar putea să primească la buget cel puțin un miliard de euro în urma investigațiilor finalizate cu hotărâri definitive, dar în care sechestrele nu sunt executate de către instituțiile financiare ale statului. De altfel, nerecuperarea prejudiciilor a fost unul dintre reproșurile aduse de ministrul Tudorel Toader în faimosul raport de evaluare a managementului DNA, care ignora faptul că nu procurorii anticorupție fac valorificarea, ci ANAF.

Dar autoritățile fiscale sunt încă ocupate cu repararea oalelor sparte de schimbările de legislație introduse anul trecut. Guvernul analizează impactul bugetar al majorării cotei de impozit virată organizațiilor non-profit de la 2% la 2,5%, 3% sau chiar 3,5%, „un lucru normal”, în opinia ministrului de finanțe, pentru a asigura funcționarea acestora după reducerea cotei de impozitare pe veniturile salariale de la 16% la 10%. Guvernanții speră că ar trece neobservat faptul că, în Comisii, parlamentarii coaliției au respins o propunere similară făcută de opoziție.

Probleme cu procentele are și Comisia Europeană, mai precis cu tarifele vamale anunțate de președintele american Donald Trump. După ce Trump a spus că importurile de oțel și aluminiu vor fi tarifate suplimentar, europenii pregătesc contramăsuri, iar pe listă sunt și produse surprinzătoare.

Dar Bruxelles-ul are probleme mai mari, generate chiar din interiorul Uniunii. Alegerile din Italia au arătat că euroscepticismul este prezent la cote înalte, iar ascensiunea populismului și naționalismului continuă, în contextul în care jumătate dintre italieni au preferat partide antisistem. #PE

Recomandarea de lectură: Everyone is Going Through Something - Un sportiv de top scrie deschis despre problemele sale și crede că ar trebui să se vorbească mai mult despre sănătatea psihică.