Puterea politică din România a mutat războiul din țară în Parlamentul European, Tăriceanu se plânge în continuare de procurori și de noul său dosar, iar Marea Britanie a făcut un nou pas spre ieșirea din Blocul UE.

Premierul Dăncilă și-a reluat joi poziționarea fermă împotriva rezoluției din Parlamentul European privind statul de drept din România. Dăncilă a rostit clar că obiectivele României - sufocarea justiției - vor fi în continuare pe lista priorităților PSD-ALDE, indiferent de ce face sau zice UE.

După ce a lăsat deoparte atitudinea de femeie dură, care știe ce are de zis, a început să înșire cifre și statistici de la INS cu traiul bun pe care îl duc românii. Numai că folosirea unor cuvinte care să înfrumusețeze realitatea au făcut din declarația sa un viral al zilei. În loc să spună că datele oficiale infirmă predicțiile opoziției, a spus că datele oficiale infirmă "predilecțiile" opoziției. Nu știm exact ce predilecții are cea mai neconflictuală femeie-premier din istoria României, dar, oricare ar fi, predicțiile nu arată bine.

De asemenea, circul și pâinea au fost asigurate și de Tăriceanu. Președintele Senatului s-a plâns jurnaliștilor că dosarul său penal deschis de DNA pentru luare de mită, un mărunțiș de 800.000 de dolari, culmea, conține numai dovezi care îl incriminează. Posibil ca domnul Tăriceanu, care s-a văzut achitat în primă instanță într-un dosar de mărturie mincinoasă, să nu fi aflat încă de faptul că tocmai acesta este rolul dosarelor penale: să incrimineze pe cineva sau ceva.

În tot acest timp, Marea Britanie fierbea de suspans. Într-o ședință de Guvern care a durat cinci ore, Guvernul britanic și-a dat acordul pentru proiectul de acord privind Brexit. Prima consecință a acestui lucru a fost că mai mulți miniștri și secretari de stat și-au anunțat demisia, nemulțumiți de decizie.

Cum viitorul UE arată tot mai agitat, eurodeputații consideră că Uniunea Europeană are nevoie de un buget suficient de generos pentru a face față provocărilor din viitor. #PE

Recomandare de lectură: CNBC ne spune că noul ministru al securității cibernetice din Japonia nu a pus mâna pe un calculator în viața lui.