Unii români au așteptat cu bagajele la ușă redeschiderea granițelor în Europa și au plecat în concediu în Grecia sau Bulgaria. Vara aceasta nu va fi însă una obișnuită.

Comisia Europeană a venit cu o serie de recomandări pentru statele membre în vederea redeschiderii complete a granițelor interne din UE de la 15 iunie, în încercarea de a salva sezonul estival și turismul european. Dar statele europene sunt departe de a avea o abordare unitară a calendarului și a regulilor pentru redeschiderea granițelor. Rețeaua EURACTIV a aruncat o privire asupra măsurilor anunțate de statele membre UE și vă oferă o privire de ansamblu asupra situației restricțiilor de circulație în Uniune.

Românii abia au așteptat reluarea călătoriile în mai multe state europene și au plecat în special Grecia. Institutul Național de Sănătate Publică va updata periodic lista țărilor unde urmează să fie reluate zborurile sau, eventual, întrerupte dacă situația dintr-o țară se deteriorează pe o durată de 14 zile.

Pe lângă Sars-CoV-2, autoritățile se confruntă și cu o campanie de dezinformare în creștere și tot mai mulți arată cu degetul spre Rusia. Grupul de comunicare strategică a atras atenția asupra unor informații false puse în circulație în limba română de pe platforme găzduite de Rusia.

Eugen Tomac, președintele PMP spune că autoritățile ruse se folosesc de pandemia de COVID-19 „pentru amplificarea diviziunilor” și anunță că formațiunea sa va propune Parlamentului României să adopte o Declarație pentru condamnarea campaniilor de dezinformare ce provin din Federația Rusă.

Din păcate, diviziunile în spațiul transatlantic sunt alimentate și din interior.

Președintele Donald Trump a anunțat o reducere a trupelor americane staționate în Germania, acuzând Berlinul că nu și-a îndeplinit obligațiile în privința contribuției la bugetul NATO și că a tratat ”incorect” SUA în privința comerțului. 

Șeful NATO a încercat să-i liniștească pe aliați și, totodată, să-i explice lui Trump că prezența trupelor americane în Europa e și în interesul SUA.

În acest context tulbure, un studiu realizat de Reuters Institute - Universitatea din Oxford afirmă că există totuși dovezi că unii editori de materiale deosebite, premium, se bucură de o creștere a abonamentelor. În ceea ce privește România, studiul Digital News Report 2020 arată că, pe fondul crizei sanitare, ”a crescut interesul pentru informație de calitate, relevantă la nivel național sau chiar local”, spune profesoara Raluca Radu (Universitatea București).

Recomandarea de lectură a redacției: Healthline.com - Inexpensive Steroid May Help Treat Sickest COVID-19 Patients: What We Know