Popularii europeni au decis să ia taurul de coarne și să discute despre problema reprezentantă de premierul ungar, care a deraiat de mult timp de la valorile europene.

Mai multe partide membre ale PPE au propus în mod oficial excluderea Fidesz, formațiunea premierului ungar Viktor Orban. Nemulțumirile față de derapajele liderului de la Budapesta sunt mai vechi, dar s-au acutizat după ce Orban a lansat o campanie chiar împotriva președintelui Comisiei Europene, și el membru al popularilor europeni. #PE

Pregătindu-se deja pentru alegerile europarlamentare, Viktor Orban și-a păstrat discursul populist și i-a atacat pe membrii PPE care doresc excluderea Fidesz, descriindu-i drept ”idioți utili” pentru forțele politice de stânga. #TheCapitals

Dacă Orban l-a atacat pe Juncker, social-democrații români au o problemă cu Frans Timmermans, candidatul socialiștilor europeni la șefia Comisiei. Cum au evoluat relațiile după Congresul de la Madrid, unde a fost prezent și Liviu Dragnea, am putea afla săptămâna viitoare, când prim-vicepreședintele CE vine la București pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa de la SNSPA, o instituție condusă de un apropiat al Ecaterinei Andronescu.

Până să vină la București, Timmermans o va primi la Bruxelles pe Viorica Dăncilă, care îi va explica pentru a mia oară de ce PSD nu are alte preocupări decât subordonarea justiției. Greu de crezut că-l va convinge, dacă ne uităm la ultima prestație a premierului din Camera Deputaților, presărată cu jigniri la adresa parlamentarilor Opoziției și cu o gafă monumentală: ”Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță în față și să spun lucruri corecte”.

Recomandarea de lectură a redacției: The Atlantic, despre deschiderea arhivelor Vaticanului din perioada Papei Pius al XII-lea.