Penibilul
Teodor Meleșcanu (78 de ani) nu se mai dă dus din funcțiile înalte, USR-PLUS și PNL se ațâță tot mai tare, Grecia are prima femei președinte, iar republicanii tergiversează procesul de destituire a lui Donald Trump.
Teodor Meleșcanu, omul uns cu funcții înalte încă din perioada comunistă, a aflat miercuri că va trebui să predea ștafeta și de la conducerea Senatului. Curtea Constituțională a decis că el a fost numit neconstituțional, drept urmare va fi revocat. Lipsa penibilului din viața sa de politician l-a făcut pe Meleșcanu să declare că nu demisionează încă și a lăsat de înțeles că ar dori să candideze din nou pentru aceeași poziție.
Nici n-au deliberat bine judecătorii CCR, că Ludovic Orban a și anunțat cine va fi candidatul PNL pentru președinția Senatului.
Modul în care actualul Executiv încearcă să își pregătească terenul pentru alegerile locale stârnește tot mai multe nemulțumiri în rândul celor care cândva semnau cot la cot cu ei sesizări, încercau să dea jos miniștri și Guverne PSD sau vorbeau de posibile alianțe. Cei din USR-PLUS se opun restricționării dreptului de vot pentru cetățenii care dobândesc viza de flotant cu mai puțin de 90 de zile față de data alegerilor, așa cum a propus Guvernul Orban în proiectul de asumare a răspunderii pentru proiectul privind alegerea primarilor în două tururi.
Grecia are prima femei președinte din istoria țării. În timp ce unele asociații care luptă pentru drepturile femeilor salută decizia, unii analiști descriu alegerea lui Ekaterini Sakellaropoulou drept un "truc de comunicare" al premierului.
Guvernul Orban pregătește OUG pentru cheltuirea ”judicioasă” a fondurile europene în perioada 2021-2027.
Republicanii își impun propriile regulile în procesul de destituire a lui Donald Trump din funcția de președinte al SUA. Cum era de așteptat, democrații consideră măsura drept o încercare de grăbire a procesului și de a ascunde noi probe contra lui Trump.
Călin Popescu Tăriceanu, care a reușit să piardă în mai puțin de un an de zile aproape tot ce poate pierde un politician, a anunțat că e suspect într-un dosar penal pentru abuz în funcție. ''Statul paralel" n-a dispărut pentru Tăriceanu și spune că se folosesc ”vechile metode” pentru eliminarea celor ”incomozi”.
Recomandare de lectură: Why humanity should embrace its ‘inevitable’ extinction.