Epidemia COVID-19 înaintează agresiv, Nicolae Bănicioiu nu mai este "imun", Patriarhul Daniel încă n-a înțeles că pelerinajele pot fi focare de coronavirus, iar Nelu Tătaru anunță un vaccin care ajunge în România în decembrie.

Președintele Klaus Iohannis atrage atenția că situația epidemiologică se agravează, iar perioada următoare va fi dificilă. Totodată, a anunțat că România a reușit suplimentarea paturilor ATI.

Nicolae Bănicioiu a rămas fără imunitate parlamentară, astfel că DNA îl poate ancheta acum pentru acuzațiile de luare de mită și trafic de influență în perioada în care era ministru al Sănătății.

Patriarhul Daniel continuă mesajele stupide și transmite voalat Guvernului că în toamna anului 1989, autoritățile comuniste au interzis închinarea la moaștele Sfântului Dimitrie cel nou, iar peste câteva luni regimul comunist a căzut. Paralela face trimitere la reglementările impuse la pelerinajele din prezent în contextul COVID-19.

Un personaj încă deputat vrea răsplătirea polițiștilor locali pe modelul medicilor, fiind cataolgați în proiectul de lege drept luptători în linia întâi contra covid. În percepția deputatului, aceștia ar trebui să primească până la 2.000 de lei pe lună în plus la salariu. 

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, anunță că la nivelul instituției va fi creat un centru de transfuzii de sânge și plasmă convalescentă pentru pacienții bolnavi de coronavirus.

După o lună de scandaluri, plângeri, contestații și circ mediatic, Clotilde Armand a fost validată în funcția de primar al Sectorului 1.

Deznodământul luptei pentru serul anti-covid este așteptat de o lume întreagă, multe companii fiind încă în fazele experimentale cu vaccinul, dar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că prima tranșă de doze este planificată să ajungă în România la sfârșitul lunii decembrie.

Recomandarea redacției: Vice.com 2020 Has Been Bad for Earth, But Great for Mars.