Când va recupera România paguba din dosarul Tel Drum?

România a acceptat că unele proiecte executate de Tel Drum, cu finanțare europeană, nu au fost în regulă. Când vor fi recuperate însă pierderile?

Comisia Europeană a cerut, încă din 2016, autorităților române să aplice corecții financiare pentru fondurile europene investigate de OLAF, în cazul Tel Drum, iar România a acceptat aceste corecții. Oficiul european de luptă antifraudă (OLAF) a deschis, în februarie 2015, două investigații asupra unor proiecte privind construcția de drumuri în România, proiecte finanțate cu bani europeni prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

În urma acelor investigații, OLAF a recomandat Directoratului General pentru Politică Regională și Urbană din cadrul Comisiei Europene să recupereze toate cele 21 de milioane de euro alocate de la bugetul european pentru proiectele respective. Ancheta pe plan local a fost preluată de DNA, care l-a acuzat pe Liviu Dragnea de fraude cu fonduri europene, constituire de grup infracțional organizat și abuz în serviciu, fapte comise pe când șeful PSD era președinte al Consiliului Județean Teleorman.

Dragnea însă spune că nu crede că din vreo anchetă OLAF reiese că el ar fi fost implicat în problemele Tel Drum legate de fonduri europene, dar a aruncat pisica în curtea președintelui Klaus Iohannis, care ar fi beneficiarul politic al „execuției sale”. 

În replică, purtătoarea de cuvânt a președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a spus că Iohannis „dorește o justiție independentă și puternică. Beneficiarul unei justiții independente și puternice e societatea”. Iar referitor la declarația liderului PSD care a vorbit de un stat paralel și a acuzat faptul că Iohannis e beneficiarul politic al execuției sale, purtătoarea de cuvânt a reiterat părerea lui Iohannis că în România nu există un stat paralel, aceasta fiind „o formulare a celor care au probleme cu justiția”.

Dar nu-i nimic, par a spune cei de la putere, iată ce repede crește economia, nu ne împiedicăm de câteva milioane de euro. Pentru că deputații au decis că, și dacă au ajutat la comiterea de fraude sau chiar au fost implicați în fapte de corupție, funcționarii publici pot rămâne în funcție până la finalizarea procesului. Pericolul continuării activității ilicite nu a fost considerat prea mare de parlamentari...

În acest timp, parlamentarii europeni încearcă să îmbunătățească protecția consumatorilor din UE. Poate că eurodeputații ar trebui să facă mai mult pentru a-i proteja pe consumatori și de corupție. #PE

Recomandarea de lectură: Efectele surprinzătoare ale venitului garantat de autorități.