Școala a început în condiții neobișnuite și nu prea în perioada pandemiei.

Mulți părinți și experți au criticat modul în care a fost pregătită reluarea cursurilor, deși, în afară de provocările aduse de pandemie, autoritățile din România nu au avut niciodată timp să ia măsurile necesare pentru o bună desfășurare a procesului de învățământ.

Premierul Ludovic Orban a reiterat apelul privind respectarea măsurilor de protecție sanitară, dar imaginile publicate în social media arată că în unele școli au existat părinți care n-au respectat regulile. Și cum politicienii se cred mai speciali, cuplul Firea-Pandele a intrat în școală - lucru interzis - pentru a se poza împreună cu copiii în bănci.   

Președintele Klaus Iohannis a venit cu un mesaj optimist, spunându-le copiilor că pot fi supereroi atunci când poartă mască, se spală des pe mâini și ascultă îndrumările cadrelor didactice. Despre probleme, niciun cuvânt. 

Starea de alertă se va prelungi cu 30 de zile, dar au fost introduse noi relaxări, în special în privința mitingurilor, dat fiind că suntem în campanie electorală, una destul de anemică.

Potrivit ministrului transporturilor, azi va fi inaugurat în sfârșit metroul din Drumul Taberei, un eveniment rar și care va fi prilej de discursuri sforăitoare.

Recomandarea de lectură a redacției: The Atlantic - Alexander Vindman: Trump Is Putin’s ‘Useful Idiot’