La intrarea în al treilea an de pandemiei, specialiștii încep să vadă luminița de la capătul tunelului, chiar dacă firavă. România e iarăși în contratimp, nepregătită pentru un val 5 care ar putea fi cel mai dur de până acum.

Specialiștii nu știu încă dacă Omicron e ultima variantă sau nu, dar, oricum ar fi, lumea va trebui să învețe să coexiste cu un virus care nu va dispărea. Deocamdată multe țări aplică în continuare restricții, dar e clar că noua variantă se extinde rapid. Vestea bună e că Omicron nu pare atât de ”letală” ca precedentele variante. Mai depinde însă și de rata de vaccinare și de respectarea regulilor. 

Cum stă România? Prost. Deși se estimase că valul 5 va fi unul complicat, autoritățile au stat liniștite. Fără restricții de sărbători și fără noi măsuri. Deja numărul cazurilor a crescut în ultimele zile, iar ministrul sănătății spune că în valul 5 s-ar putea ajunge la 800.000 de infectări, dublu față de valul 4.

Premierul Nicolae Ciucă a avut luni o ședință de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19 în care s-au discutat măsurile care ar urma să fie adoptate pentru a face față noului val de infectări. Comunicatul guvernului nu vine cu nimic nou: vaccinare - campania fiind la fel de slabă ca până acum - purtatul măștii, șomaj tehnic. Așa că vom fi din nou pe cont propriu.

Alte știri:

Dosarul ''Colectiv'': Curtea de Apel București amână până în martie sentința definitivă

Au intrat în vigoare noile norme UE privind conținutul digital și vânzarea de bunuri

Șefa Reprezentanței Comisiei: Prin PNRR, UE va finanța doar rezultate, doar performanță

AUR vrea olimpiade naționale la Limba Română, Istorie și Limba Engleză/Holocaustul-temă minoră

Institutul ”Elie Wiesel” condamnă manifestările negaționiste ale partidului extremist AUR

Recomandarea de lectură a redacției: Der Spiegel - European Commission Vice President Maroš Šefčovič "London Has Breached a Great Deal of Trust"