Premierul Viorica Dăncilă a crezut că a fost chemată de președintele Klaus Iohannis pentru a fi lăudată de ce treabă bună face și s-a declarat „uimită” de comunicatul Cotroceniului de după întâlnire.

Klaus Iohannis a stat de vorbă, la Cotroceni, cu premierul Viorică Dăncilă și ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, despre salarii și revoluția fiscală.

Probabil că Viorica Dăncilă se aștepta să fie ca activitatea guvernului să fie lăudată, altfel nu ne putem explica „uimirea” premierului de după reacția Cotroceniului.

Deși chiar Dăncilă a spus, înainte de discuție, că „se pare că nu au crescut salariile peste tot”, tot ea s-a declarat „uimită” de comunicatul Administrației Prezidențiale de după întâlnire. Ce-i drept, Iohannis este extrem de critic la adresa schimbărilor fiscale și ale legii salarizării introduse de guvern și coaliția PSD-ALDE, menționând inclusiv că acestea sunt departe de promisiunile electorale.

Iohannis consideră că nu se mai poate vorbi de predictibilitate în mecanismul de stabilire a drepturilor salariale, atât timp cât apar diverse noi amendamente pentru diferite categorii de personal, care introduc discriminări salariale și încurajează solicitări similare și din partea altor categorii de personal.

Dăncilă a evitat să îl acuze pe Iohannis de minciună, dar a menționat că „lucrurile nu au stat așa cum este în comunicat”. Probabil că premierul a interpretat critica președintelui drept laudă.

De altfel, în lumea Vioricăi Dăncilă, totul apare într-o lumină pozitivă.

Dar, dacă tot e vorba de văzut viața în roz, recomandăm chiar un roze :) - industria vinului este singurul sector care a absorbit toate fondurile europene alocate: Cum au schimbat banii de la UE piața vinului #AGRI

Recomandarea de lectură: ne face Google mai rasiști?