Raportul MCV e devastator pentru România, dar nimic surprinzător în asta după asaltul din ultimii ani al PSD asupra justiției și frânarea luptei anticorupție.

Comisia Europeană critică faptul că autoritățile române nu au ținut cont de recomandările din ultimul raport al Mecanismului de Cooperare și Verificare și politicul a continuat să se amestece sau să încerce să împiedice actul de justiție. Pentru prima dată, DNA este luată la ochi pentru că și-a redus activitatea, iar Secția specială atât de dragă PSD și șefei CSM este considerată un instrument de presiune politică

Deși are un palmares slab în lupta anticorupție, Bulgaria ar putea scăpa de MCV, Comisia apreciind că progresele făcute de Sofia în cadrul Mecanismului sunt suficiente pentru a îndeplini angajamentele luate la momentul aderării la UE. Până acum doi ani, România era mult în fața Bulgariei și unii oficiali români cereau decuplarea de țara vecină. Dorința li s-a îndeplinit, vom fi decuplați, dar decizia va fi în defavoarea noastră și arată - dacă mai era nevoie - dezastrul provocat de acțiunile guvernelor PSD-ALDE în ultimii ani.

Cu câteva ore înainte de publicarea raportului, deputații PSD din Comisia juridică au respins proiectul USR privind desființarea Secției speciale, în pofida criticilor venite din partea organismelor internaționale, dar și a ministrului justiției și asociațiilor de magistrați. 

Liderul PNL, Ludovic Orban, a început o a doua rundă de consultări cu partidele parlamentare și spune că a făcut pași serioși spre obținerea sprijinului pentru formarea guvernului său. 

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că partidul său va vota guvernul, după ce Orban a acceptat cele 12 condiții puse de ALDE.

”Realist spre optimist", este și liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a lăsat liberalilor mai multe condiții pentru un vot favorabil în Parlament, apreciind că sunt șanse ca guvernul Orban să treacă.

PMP, care ar fi dorit să facă parte din guvern și să conducă un minister pentru relația cu R. Moldova, nu a luat încă o decizie, nemulțumit de ce a obținut până acum.

Surpriza vine de la USR. După ce Barna declarase sus și tare că ieșirea din criză nu e treaba USR, marți el s-a sucit și a anunțat că ar putea susține noul cabinet. Poate nu întâmplător, inclusiv colegul său de alianță Dacian Cioloș a ieșit să spună public că USR trebuie să-i sprijine pe liberali.

Listele cu posibilii miniștri circulă tot mai intens. Guvernul va avea 16 ministere, câteva urmând să fie conduse de persoane care nu fac parte din PNL.

Recomandarea de lectură a redacției: The Atlantic - Reading Literature Won’t Give You Superpowers