În lupta pentru șefia PNL, Florin Cîțu le arată membrilor de partid cine controlează banii.

Acutizarea luptei interne din PNL evidențiază tot mai mult că premierul Florin Cîțu nu e neapărat un „team player”, iar spiritul de echipă este doar o expresie frumoasă care nu-și mai găsește locul pe măsură ce alegerile pentru șefia partidului se apropie.

După ce demiterea lui Vlad Voiculescu aproape a rupt coaliția de guvernare, Cîțu a făcut o nouă schimbare în guvern prin care și-a iritat o parte dintre colegii din PNL. Și nu pentru că Alexandru Nazare ar fi fost vreo lumină a finanțelor, ci pentru că arată, iar și iar, ce comunicare defectuoasă este la vârful politicii autohtone.

Premierul a spus că a informat liderii coaliției despre intenția sa de a-l demite și apoi revoca pe Nazare - niciun cuvânt suflat despre vreo intenție de consultare sau de a cere acordul - de altfel, Ludovic Orban a spus că nici el, nici forurile statutare ale PNL nu și-au dat acordul pentru demiterea ministrului finanțelor. Iar vicepremierul Dan Barna, care în trecut a amenințat cu retragerea USR PLUS din coaliție dacă va rămâne premier Florin Cîțu, a menționat că știa de existența unei situații de „comunicare dificilă” între șeful guvernului și Alexandru Nazare și că premierul l-a informat de intenția de a-l scoate pe Nazare din cabinet, dar nu a avut obiecțiuni, fiind o nominalizare din partea PNL.

Rămâne de văzut dacă premierul chiar va reporni în cele (maxim) 45 de zile pe care le poate avea ca interimar reformele din Ministerul Finanțelor sau dacă demiterea lui Nazare a fost doar o mișcare de forță pentru a le arăta primarilor PNL cine deține cheile de la seiful cu banii statului, în perspectiva alegerilor interne din septembrie.

În alte știri:

Arena Națională e bună și pentru jocuri electronice

Datele statistice au confirmat evoluția economiei din primul trimestru

România continuă donațiile de vaccinuri

Starea de alertă se prelungește

Încă două state membre au primit undă verde de la Comisie pentru planurile de redresare

BMW și Volkswagen, amendate de autoritatea anti-trust a UE 

Recomandarea zilei: Brazilia - studiu de caz despre ce să NU faci într-o pandemie (via BBC)