Cineva spunea marți, într-o postare ironică pe Facebook, că în familia Șoșoacă poartă botniță cine nu trebuie.

Referirea, pentru cine nu știe, se face la ziua de 6 decembrie, când aleasa unei părți a poporului a spus în plenul Parlamentului că i-a cerut lui Moș Nicolae un cadou pentru aniversarea Constituției României, adică o botniță. O săptămână mai târziu, soțul Șoșoacăi este partea unui scandal provocat de aceasta cu o echipă de jurnaliști din Italia.

Jurnalista implicată în scandal susține că soțul senatoarei a mușcat-o. Conflictul a ajuns până la cel mai înalt nivel, iar marți seara Ambasada Italiei a cerut Guvernului de la București informații cu privire la eventuale măsuri luate de autoritățile române.

Excluderea lui Cristi Danileț și a altor judecători din magistratură a stârrnit un alt scandal de amploare care pune din nou în discuție ce înțeleg unii prin "independența justiției”. Filmulețele făcute de foștii magistrați pe diverse rețele de socializare - activități din viața personală sau de familie, fără nicio aluzie la justiție - , au fost întoarse împotriva lor. 

Poate puțin exagerat, USR a anunțat că se va adresa Comisiei Europene, iar ministrul Justiției, parcă intrat din nou în adormire (la fel ca în precedentul mandat), a precizat că, dacă acesta este "noul nivel de exigență pe care dorește să îl impună în sistemul judiciar la nivel de politică disciplinară, atunci el trebuie impus la modul general și fără excepții, pentru a nu crea favoritisme". 

România nu s-a angajat prin PNRR să interzică încălzirea cu lemne a locuințelor, așa cum unii politicieni care acum sunt la cârma țării s-au apucat să urle prin presă, ci s-a angajat să definească mai clar regimul de utilizare a biomasei ca resursă energetică. Mai multe detalii despre subiect puteți citi în interviul acordat EURACTIV de ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Citește și:

Forța Dreptei - noua construcție politică de centru-dreapta a lui Ludovic Orban

Valdis Dombrovskis: Comisia Europeană nu recomandă renegocierea PNRR

Comisia Europeană se alătură eforturilor României în campania de comunicare privind vaccinarea

#AGRI: România cere Comisiei flexibilitate în privința termenului de depunere al Planului Strategic

Recomandare de lectură: IFLScience - Skeleton With Nail In Heel Is UK's First Physical Evidence Of Crucifixion