Subtilități
Campania electorală pentru alegerile locale seamnănă mai mult cu o precampanie electorală pentru parlamentare.
PSD pare că încearcă să supraviețuiască cu orice preț și acum discută despre alianțe pentru parlamentare cu Ponta, Tăriceanu sau Dan Voiculescu. Și UDMR și-a pierdut busola după ruperea de PSD, astfel că liderul Kelemen Hunor se dă acum bine pe lângă liberali și vorbește despre stabilitate politică și alianțe cu PNL.
Un sistem de învățământ bolnav, învechit și care arată în fiecare zi că se apropie de colaps, este un sistem în care unii se chinuie să facă școală. Avocatul Poporului a prezentat un raport pentru anul școlar 2019-2020 în care arată că în 94,34% din localități elevilor le este încălcat dreptul privind acordarea burselor.
Scenele fugii de dezbaterile electorale de la prezidențiale, cu protagoniștii de atunci - Dăncilă și Iohannis -, se repetă acum la un nivel mult mai penibil și infantil, doar că "actorii" sunt Nicușor Dan și Gabriela Firea. Pentru cea din urmă, Facebook-ul pare cea mai la îndemână mașinărie de campanie, unde "fanii” nu o deranjează cu întrebări incomode sau critici. Nici Nicușor Dan nu se bucură de o campanie mai sprintenă, conferințele lui de presă din diferite zone ale Bucureștiului fiind mai mult un show transmis tot pe Facebook.
România nu încasează peste o treime din taxa pe valoarea adăugată care ar trebui colectată, de departe cel mai mare deficit de încasare a TVA din Uniunea Europeană. Și rata anuală a inflației a coborât în august ,după o ușoară scădere a prețurilor față de iulie.
Starea de alertă urmează să fie prelungită pentru a patra oară, de data această cu prevederi speciale privind organizarea alegerilor locale din 27 septembrie.
Germania a actualizat lista zonelor roșii din România, iar Capitala și alte 11 județe au rămas în continuare în zona de risc.
Codul de bune practici propus de platformele online a fost un bun început, dar este loc de mai mult în ceea ce privește combaterea dezinformării, consideră Comisia Europeană, care a finalizat o evaluare a acestui cod, evidențiază însă că există și unele deficiențe.
Recomandare de lectură: The Telegraph - Of course Donald Trump deserves the Nobel Peace Prize
Comentarii