"Ziua Z" declanșată de opoziție se apropie de final, iar rezultatul moțiunii de cenzură, oricare ar fi el, va duce la mișcări importante în politica românească, cel puțin până la alegerile prezidențiale.

A sosit ziua cea mare pentru Guvernul Dăncilă. Sau pentru opoziție. Negocieri, trădări, promisiuni și fariseim, cam așa pot fi rezumate ultimele ore dinaintea votului asupra moțiunii de cenzură. Ludovic Orban a făcut niște calcule potrivit cărora moțiunea trece.

Doar că doi posibili votanți, PSD-iști, s-au întors la matcă, după ce săptămâna trecută au plecat de lângă Viorica Dăncilă pentru a i se alătura lui Victor Ponta. 

De cealaltă parte, președintele, cel care prin Constituție "exercită funcția de mediere între puterile statului", așteaptă cu sufletul la gură dispariția "Guvernului eșuat" și îi îndeamnă pe liberali să fie gata să ia taurul de coarne. 

Hoțul strigă hoții. Neconflictuala Dăncilă - premier, președinte de partid, candidat la prezidențiale și tot ce nu a reușit Dragnea să fie - îi cere lui Iohannis să lase justiția în pace și să nu intervină în desființarea infamei Secții speciale. Din cauza aceleiași Secții, încă ministrul Justiției, Ana Birchall susține tot mai vehement desființarea acesteia și se ceartă cu șefa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În acelați timp, mai mulți membri CSM cer sesizarea CCR, după apariția înregistrărilor cu Dăncilă într-o ședință a PSD în care susține că miza moțiunii sunt dosarele făcute la comandă.

Fosta șefă a USR București, Roxana Wring, spune adio partidului din cauza acuzațiilor că ar fi colaborat cu Securitatea. Aceasta susține că situația e invers: ar fi fost urmărită de Securitate.

Epopeea numirii unui comisar european din partea României nu s-a sfârșit, iar dacă Dan Nica nu a fost încă nici acceptat, nici respins de Ursula von der Leyen, potrivit premierului, portofoliul României rămâne încă în aer, cel puțin până după rezultatul votului de la moțiunea de cenzură. 

Aproape 290.000 de români din Marea Britanie au depus cereri pentru noul tip de rezidență, pentru a putea să continue să locuiască, să muncească sau să studieze și după data de 31 decembrie 2020 (în cazul ieșirii Regatului Unit din UE fără un acord), respectiv 30 iunie 2021 (în cazul unui Brexit cu acord).

Turcia a început asaltul în forță asupra kurzilor, iar anunțul a fost făcut de Erdogan în stilul lui Donald Trump - printr-un tweet.

Executivul UE susține că este necesar să se ajungă la un acord privind un buget al Uniunii „modern, echitabil și echilibrat pe termen lung” pentru perioada 2021-2027, iar asta până la sfârșitul anului.

Recomandare de lectură: BBC.com - Hitler vs. Harry Potter, în Letonia. Despre fake news și propaganda rusă