Viorica Dăncilă se vede nevoită să se ducă în Parlament pentru a rezolva blocajul Guvernului, dar nu e sigură că are majoritate. Nici Boris Johnson nu mai are majoritate, dar a rezolvat mai simplu: a suspendat Legislativul timp de 5 săptămâni.

Ședința CEx a PSD a decis restructurarea Guvernului, dar Viorica Dăncilă a ieșit confuză, spunând jurnaliștilor că se duce săptămâna viitoare în Parlament, dar nu știe încă dacă va fi vorba de restructurare sau remaniere. Și ne-a spus din nou că se ține cu putere de scaun: dacă nu obține votul de încredere al Parlamentului, Guvernul nu va cădea. Cum PSD nu mai are majoritate în cele două Camere, urmează o săptămână de negocieri, în care se vor promite posturi și favoruri în schimbul unor voturi pentru liniștea Vioricăi Dăncilă.

În lipsa unui ministru pentru Relația cu Parlamentul, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care  Secretariatul General al Guvernului primește atribuțiile pentru emiterea ordonanțelor de urgență și avizarea ordonanțelor simple.

De partea cealaltă, liderii Alianței 2020 USR PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, au propus un acord politic președintelui și tuturor partidelor, cu excepția PSD, pentru organizarea alegerilor anticipate în 2020, în aceeași zi cu alegerile locale.

Nici premierul britanic nu mai are majoritate în Parlament, dar legislația îi e de ajutor: a suspendat activitatea acestuia pentru cinci săptămâni, în speranța că va rezolva problema Brexit, așa cum vrea el. Înainte de suspendare, parlamentarii i-au mai administrat două înfrângeri: au respins a doua cerere de organizare a anticipatelor și îl obligă să publice documente confidenţiale privind impactul unui Brexit fără acord, precum și discuţiile dintre responsabili în legătură cu planul lor controversat de a suspenda Parlamentul.

Între timp, Regina Elisabeta a II-a a promulgat legea care împiedică un Brexit fără acord pe 31 octombrie, dar membrii Guvernului caută soluții pentru a o ocoli.

Cum 31 octombrie se apropie, ministrul pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut o convorbire telefonică cu ministrul de stat britanic pentru Europa și pentru Americi, Christopher Pincher, privind situația românilor din Marea Britanie.

După fel și fel de zvonuri și informații mai puțin exacte, Ursula von der Leyen a publicat lista comisarilor acceptați de ea. Din partea României figurează Rovana Plumb, fapt ce a stârnit nemulțumirea Alianței USR PLUS. Eurodeputații celor două partide au declarat din nou că se opun acestei numiri, din cauza că eurodeputata PSD nu îndeplinește criteriile de integritate și nu are un parcurs profesional care ”să o recomande” pentru o asemenea poziție. Nici PNL nu e de acord cu această propunere.

Recomandarea de lectură a redacției: Spiegel Online - Invisible Slaves: The Grim World of Bangladesh's Underage Domestics