Strategia națională de vaccinare va fi prezentată pe larg astăzi și se împletește foarte bine cu alegerile parlamentare, drept dovadă că liberalii nu ratează niciun moment de a menționa în cuvântările lor cele două chestiuni.

Strategia națională de vaccinare este gata, ea urmează să mai fie prezentată oficial astăzi. Președintele Iohannis a vizitat un centru-pilot de vaccinare din București și a anunțat că este foarte posibil ca la începutului anului să vină primele doze de vaccin - circa un milion.

Tunurile financiare date în perioada de criză sanitară nu se opresc, iar acum procurorii DNA au descoperit că la spitale din Brașov și Harghita ar fi achiziționat echipamente și produse medicale împotriva COVID supraevaluate.  Prejudiciul în dauna spitalelor s-ar ridica la suma totală de 1.669.234 lei, iar sumele de bani date/promise de reprezentantul firmei respective ar varia între 5.000 euro și 89.000 euro.

Într-o reacție întârziată, autoritățile s-au gândit să aprobe noi reglementări pentru transferul în străinătate a pacienților cu arsuri grave. Tătaru spune și că se continuă demersurile pentru construirea sistemului propriu de tratament al marilor arși în Timișoara.

CSM și-a ales noul președinte, în persoana lui Bogdan Mateescu, absolvent al Facultății de Drept "Siminon Bărnuțiu" din cadrul Universității "Lucian Blaga" Sibiu (2000-2004). Tot la CSM, președintele Klaus Iohannis a participat la prezentare bilanțului de activitate, ocazie cu care a atacat din nou PSD

România este averizată din nou cu infringement pentru că nu a comunicat măsurile de transpunere a normelor UE de combatere a fraudelor vizând bugetul Uniunii. De asemenea, țara noastră este vizată de proceduri de infringement și în domeniul energiei și climei.

Recomandare de lectură: IFLScience - Climate Change Could Reawaken Microbes Of The Ancient Past