Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban sunt extaziați de suma pe care România ar urma să o primească de la UE în următorii ani și ne asigură că guvernul va face toate demersurile pentru ca, de data asta, să luăm toți banii.

România nu a excelat niciodată la capitolul rapiditate în materie de atras fondurile europene, iar proiectele propuse Comisiei Europene nu au excelat nici ele în materie de excelență. Dar liderii PNL și președintele Klaus Iohannis ne asigură că acea perioadă a trecut, iar guvernul actual va fi gata la timp cu toate planurile necesare pentru a atrage cele 80 de miliarde de euro „negociate” de șeful statului.

„Avem la dispoziție fonduri la care nici nu am visat, pe care le putem utiliza în mod eficient pentru dezvoltare, pentru infrastructură, pentru finanțarea investițiilor în educație, în sănătate, în agricultură, practic, putem finanța atât de mult proiecte care sunt indispensabile pentru dezvoltarea României”, a spus ieri premierul Ludovic Orban. „Am încredere că vom fi pregătiți să utilizăm acești bani pentru a putea asigura o dezvoltare a României fără precedent”, a continuat el.

Iohannis a dat și el asigurări că Guvernul lucrează de mult la planurile necesare pentru a atrage un volum mai mare de fonduri de la UE. „Planul este ca și finalizat, se fac unele finisaje și planul va fi urmărit în continuare, să ajungă la Comisie, ca să fim pregătiți din timp de data aceasta să atragem banii europeni”, a spus Klaus Iohannis.

Acum, și în trecut guvernanții ne-au asigurat că sunt pregătiți, că vom face minuni cu banii UE, dar România a pierdut mai mult de 3 miliarde de euro din primul exercițiu financiar multianual (2007-2013) în care a făcut parte din UE, iar la jumătatea ultimului an al celui de-al doilea (2014-2020) rata absorbției nu trece de 40%.

Dar nu toată lumea este încântată de propunerea pentru viitorul buget al UE și mai avem de așteptat până la forma finală a acestuia, dar este totuși important că, măcar, autoritățile arată un minim interes.

Sperăm însă ca guvernul să fie de această dată mai atent la detalii și mai pregătit în materie de legiferare decât a fost în criza coronavirusului. Autoritățile încearcă acum să acopere efectele produse de lipsa unei legislații adecvate timp de câteva săptămâni și să caute bolnavii externați după decizia CCR.

Cu circa 1.000 de noi cazuri raportate zilnic, România a ajuns „ciuma Europei”, cum plastic, dar total iresponsabil, s-a exprimat ministrul sănătății. Nelu Tătaru are acum o lege în baza căreia poate trimite persoanele izolate la izolare, iar autoritățile au impus deja carantina a două localități din apropiere de București.

Recomandarea zilei: Sfârșitul unei ere - epopeea Jumbo Jet aproape de final.