Ocupați cu orgolii mărunte, miniștrii PNL și USR PLUS au uitat că, mai ales pe fondul oboselii, trebuie să comunice mai bine măsurile anti-COVID. De situație profită AUR care și-a scos susținătorii în stradă.

După un an de pandemie, unii români s-au săturat de restricții și au ieșit să protesteze în stradă față de măsurile guvernamentale. AUR a sesizat momentul oportun pentru a mai câștiga vizibilitate - în condițiile în care în Parlament nu a mișcat nimic, preferând și acolo scandalul - și a organizat protestele de luni. Demonstrațiile au fost presărate cu diverse incidente, de la scandări în fața unor spitale, sloganuri xenofobe sau vandalizarea unor stații de autobuz și vitrine ale unor magazine.

La proteste a participat și liderul sindicatelor de la Metrorex, Ion Rădoi, după ce greva organizată de el vinerea trecută a provocat o gaură în buget de aproximativ 2,8 milioane de lei.

În București, unii protestatari au rămas în Piața Victoriei și după ora 22:00. Probabil se vor da câteva amenzi de ochii lumii, dar autoritățile arată o atitudine foarte tolerantă față de încălcarea regulilor. A se vedea reacția premierului Florin Cîțu, care nu răspunde atunci când e întrebat de sancționarea celor care participă la proteste fără mască și după ”ora de stingere”.

Nici opoziția social-democrată nu e mai brează. Liderul PSD Marcel Ciolacu a refuzat oferta premierului Cîțu de a veni cu soluții, alegând variantă ușoară a criticilor, fără asumarea vreunei responsabilități. 

După o ședință a PNL în care Raed Arafat a fost invitat să explice de ce au fost luate ultimele măsuri restrictive, mai multe publicații au scris, citând surse, că se pregătește relaxarea unor restricții intrate în vigoare duminică. Biroul de presă al Guvernului a respins această posibilitate.

Recomandarea de lectură a redacției: The Atlantic - How mRNA Technology Could Change the World