Guvernul nu a înțeles nimic din mesajul transmis de votanți la referendum și continuă legiferarea, la secret, prin ordonanțe de urgență.

Zece ordonanțe de urgență a adoptat Guvernul în ședința de marți, niciuna dintre ele nefiind trecută pe ordinea de zi comunicată public.

Zece acte normative care vizează domenii diverse, de la ajutoare de stat la investiții în sistemele centralizate de energie termică și de la transporturi la deșeuri care au fost adoptate, după cum ne-a obișnuit deja guvernul PSD, într-un mod obscur, fără dezbateri publice, la doar o zi după ce Comisia de la Veneția a condamnat această practică.

Guvernul a apelat la legiferarea prin OUG și pentru Codul administrativ, după ce acesta fusese respins de Curtea Constituțională, un act controversat despre care chiar și ministrul Daniel Suciu spune că este imperfect. Dar guvernul a vrut să-i mulțumească pe „nobilii” din PSD, iar primarii vor fi fericiți să afle că vor primi și ei pensii speciale, dar, în schimb, nu vor mai răspunde pentru legalitatea actelor semnate.

În schimb, alte inițiative legislative precum cea lansată de USR - "Oameni noi în politică" - se confruntă cu furcile caudine ale arhitecturii politice din România. Respinsă de CCR tocmai pentru că primarii și funcționarii din primării nu și-au făcut treaba, inițiativa va fi transformată în proiect de lege de USR, dar șansele ca actuala clasă politică să susțină o lege care își propune chiar primenirea clasei politice sunt infime.

Mult mai mari șanse să treacă are însă proiectul propus de Șerban Nicolae, care vrea pedepse mai mari pentru fraude la vot. Ideea nu ar fi rea dacă ignorăm șarada PSD cu fraudarea votului la scrutinul europarlamentar, organizat chiar de guvernul condus de ei, în timp ce chiar Șerban Nicolae vrea eliminarea tabletelor de la următoarele alegeri.

Un alt guvern, cel de la Chișinău, pare pus pe fapte mari, dacă este să ne luăm după ce cred eurodeputații care i-au vizitat recent. „Dacă este lăsat să-și desfășoare activitatea, Guvernul Maia Sandu va putea să deblocheze asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro din partea Uniunii Europene și să reformeze Republica Moldova mai mult decât orice guvern din ultimii 28 de ani”, a spus Siegfried Mureșan, eurodeputat PPE, după misiunea oficială a Parlamentului European la Chișinău. #PE

Recomandarea de lectură: Slăbiciunea Europei, expusă de politicile lui Trump, din The Atlantic