Prim-ministrul britanic Keir Starmer și regele Charles al III-lea au adus luni un omagiu spiritului de unitate manifestat de oameni după atentatele din 7 iulie 2005 de la Londra, la 20 de ani de la atacuri, relatează AFP preluată de News.ro.

În dimineața zilei de 7 iulie 2005, patru islamiști britanici inspirați de Al-Qaida s-au aruncat în aer în trei vagoane de metrou și într-un autobuz, la o oră de vârf, în centrul Londrei, provocând moartea a 52 de persoane și rănind sute de alte persoane.

La douăzeci de ani de la tragedie, „ne gândim cu profundă tristețe la cei 52 de nevinovați uciși în aceste acte de răutate fără sens și la durerea persistentă a celor dragi”, a precizat Charles al III-lea într-un comunicat.

„Spiritul de unitate a ajutat Londra și națiunea noastră să se vindece”, a continuat regele, care a dorit să reamintească importanța „construirii unei societăți în care oamenii de toate confesiunile și din toate mediile să poată trăi împreună”.

„Cei care au încercat să ne dezbine au eșuat. Am fost uniți atunci și suntem uniți astăzi, împotriva urii și pentru valorile care ne definesc: libertatea, democrația și statul de drept”, a declarat la rândul său premierul Keir Starmer, citat într-un comunicat.

Acesta din urmă a adus un omagiu „curajului serviciilor de urgență, puterii supraviețuitorilor și unității londonezilor în fața terorii”.

Mai multe evenimente sunt organizate la Londra pentru comemorarea a ceea ce britanicii numesc „7/7”, care face parte dintr-o serie de atentate de amploare din anii 2000, printre care cele din 11 septembrie 2001 din New York și din 11 martie 2004 din Madrid. O ceremonie națională va avea loc la Catedrala Saint Paul.