Biolog recunoscut,membru al Academiei de Știinte din Illinois și New York, academicianul Alexandru Ionescu vorbește despre valori precum demnitate și onoare. Domnia sa recomandă cetățenilor să apere valorile reale, nu pe cele închipuite.

EURACTIV.ro: Unde vedeți România și Europa în următorii cinci ani?

Acad. Alexandru Ionescu: Este foarte greu să faci prognoze. Eu știu numai care este obligația noastră și a Europei. Este să formeze un continent puternic, care să își apere valorile reale, nu cele închipuite, și care să ofere oamenilor posibilitatea de a trăi demn și cu onoare. 

EURACTIV.ro: Ați făcut referire [în dezbaterea publică] și la reciprocitate. La ce vă referiți, prin "reciprocitate”?


Acad. Alexandru Ionescu: Este și tema a unei cărți pe care am scris-o de foarte curând și care este intitulată "A venit oare timpul să fim eurosceptici?”  Sigur că pe coperți am pus că 

România nu are nicio altă cale de ales, România este Europa. Numai că și Europa trebuie să fie o parte din România.

Avem atâtea tradiții, avem atâtea obiceiuri, avem atâtea talente care trebuie să își regăsească locul în patrimoniul european. 

Nu trebuie să luăm din Europa lucrurile care nu se potrivesc neapărat cu firea românului, ba chiar va trebui să luptăm, să modificăm unele lucruri care ni se pare că nu sunt chiar așa cum ne-am dori noi. Asta este reciprocitatea: noi să dăm ce avem mai bun și să încercăm să primim ce au ei mai bun.

EURACTIV.ro: Suntem la un liceu care vă poartă numele, în același timp, liceul promovează un învățământ dual. Ce avantaje sunt pentru copii, respectiv părinți, într-un sistem dual?

Acad. Alexandru Ionescu: Am avut de mic copil respect pentru meseriași. Un meseriaș este un om împlinit. 

Și eu, când am fost la vârsta adolescenței, am lucrat într-o fabrică. Ei bine, meșterii din această fabrică erau mai buni decât tinerii ingineri care intrau pe porțile fabricii. Aș subilina tinerii, pentru că, sigur, niște ingineri care au experiența meșterilor sunt niște oameni pe care poți conta oricând.

Iar avantajele părinților sunt numeroase: copilul lor are un viitor stabil, predictibil. El va ști, părintele, că totdeauna copiii nu mai au nevoie de sprijinul lor material, pentru că de sprijinul moral totdeauna copiii au nevoie de la părinți. 

Învățământul dual în Romania. Dezbatere europeană la Bradu, Argeș

Mai mult pe EurActiv »